Articolul 3 din Legea Privind descentralizarea administrativă în Republica Moldova. Principiile descentralizării administrative

Descentralizarea administrativă are la bază următoarele principii:

a)principiul autonomiei locale, care presupune garantarea dreptului şi capacităţii efective a autorităţilor publice locale de a reglementa şi gestiona, conform legii, sub propria lor responsabilitate şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă din treburile publice;

b)principiul subsidiarităţii, care presupune exercitarea responsabilităţilor publice de către autorităţile care sînt cel mai aproape de cetăţeni, cu excepţia cazurilor în care intervenţia autorităţilor de nivel superior prezintă avantaje evidente ce rezultă din volumul şi natura responsabilităţilor şi din necesitatea de a asigura eficacitatea acţiunii publice;

c)principiul echităţii, care presupune garantarea unor condiţii şi oportunităţi egale tuturor autorităţilor publice locale pentru a-şi atinge obiectivele în realizarea competenţelor lor;

d)principiul integrităţii competenţelor, care presupune că orice competenţă atribuită autorităţilor publice locale trebuie să fie deplină şi exclusivă, exercitarea acesteia nu poate fi contestată sau limitată de o altă autoritate decît în cazurile prevăzute de lege;

e)principiul corespunderii resurselor cu competenţele, care presupune corespunderea resurselor financiare şi materiale alocate autorităţilor publice locale cu volumul şi natura competenţelor ce le sînt atribuite pentru a asigura îndeplinirea eficientă a acestora;

f)principiul solidarităţii financiare, care presupune susţinerea financiară de către stat a celor mai slab dezvoltate unităţi administrativ-teritoriale, în special prin aplicarea unor mecanisme de repartizare financiară echitabilă;

g)principiul dialogului instituţional, care presupune informarea şi consultarea de către stat, în timp util, a autorităţilor publice locale, în procesul de planificare şi de luare a deciziilor, prin structurile lor asociative, asupra oricăror chestiuni ce le privesc în mod direct ori sînt legate de procesul descentralizării administrative;

h)principiul parteneriatului public-privat, public-public, public-civil, care presupune garantarea unor posibilităţi reale de cooperare între guvern, autorităţile locale, sectorul privat şi societatea civilă;

i)principiul responsabilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, care presupune, în limitele competenţelor ce le revin, obligativitatea realizării unor standarde minime de calitate stabilite de lege la prestarea serviciilor publice şi de utilitate publică de care sînt responsabile.

Art 3 Legea Privind descentralizarea administrativă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №435 din 28.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021