Articolul 31 din Legea Privind drepturile copilului în Republica Moldova. Răspunderea reprezentantului legal/responsabilului legal pentru copil

(1) Reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului poartă răspundere pentru dezvoltarea fizică, intelectuală, spirituală și integrarea socială a acestuia, ținând cont în primul rând de interesele copilului, și este pasibil de răspundere juridică pentru lăsarea în primejdie a copilului.

(2) Reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului are obligația să colaboreze cu serviciile de asistență medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate și pentru a preveni situațiile care pun în pericol viața, creșterea și dezvoltarea acestuia.

(3) În cazul în care reprezentantul legal/responsabilul legal al copilului refuză să-i acorde asistență medicală, aceasta se acordă contrar voinței reprezentantului legal/responsabilului legal, în special în cazuri urgente, în baza unei decizii a consiliului de medici, în vederea excluderii oricărui risc asupra vieții și sănătății copilului, astfel asigurând interesul superior al copilului, iar reprezentantul legal/responsabilul legal al acestuia poate fi tras la răspundere conform alin. (1).

(4) Dacă reprezentantul legal/responsabilul legal nu își îndeplinește obligațiile față de copil sau abuzează de drepturile acestuia, copilul are dreptul de a sesiza instituțiile competente pentru a-și apăra drepturile și interesele personale.

Art 31 Legea Privind drepturile copilului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №370 din 30.11.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului