Articolul 6 din Legea Privind impozitul unic în agricultură în Republica Moldova. Modul de calculare şi achitare a impozitului unic

(1) Mărimea impozitului unic se determină prin înmulţirea cotei impozitului la numărul de grad/hectare, hectare.

(2) Persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător în agricultură, cu excepţia persoanelor specificate în alin.(3), calculează de sine stătător suma anuală a impozitului unic şi prezintă Serviciului Fiscal de Stat calculul impozitului.

(3) Pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) şi persoanele fizice proprietare de cote echivalente de terenuri, neînregistrate ca gospodării ţărăneşti (de fermier), impozitul unic se calculează de către serviciile de colectare a impozitelor şi taxelor locale din cadrul primăriilor, cu trimiterea avizelor pentru plata impozitului în termenele stabilite în alin.(4).

(4) Impozitul unic se achită  la bugetul unităţii administrativ-teritoriale în părţi egale cel tîrziu la data de 15 august şi 15 octombrie a anului în curs. Majorările de întîrziere se calculează la expirarea celui de-al doilea termen de achitare. În cazul achitării sumei integrale a impozitului unic pentru anul 2005 pînă la data de 30 iunie 2005, contribuabilul beneficiază de dreptul la o reducere cu 10% a sumei impozitului unic ce urmează a fi achitat.

(5) Pentru terenul dobîndit în cursul anului, impozitul unic se percepe de la data de întîi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobîndit.

(6) Pentru orice act juridic, efectuat pe parcursul anului, care are ca efect transmiterea/obţinerea dreptului de proprietate, de posesie şi/sau de folosinţă asupra terenului, persoana care transmite acest drept se consideră subiect al impunerii cu impozitul unic pînă în ultima zi a lunii în care a fost săvîrşit actul, iar persoana care a obţinut dreptul asupra terenului agricol se consideră subiect al impunerii cu impozitul unic din prima zi a lunii ce urmează după luna în care a fost săvîrşit actul juridic. în cazul în care contribuabilul care a încetat de a fi subiect al impunerii cu im pozitul unic are restanţă la impozitul menţionat, aceasta urmează a fi stinsă în modul general stabilit.

(7) Asupra subiecţilor impozabili cu impozitul unic înregistraţi ca plătitori ai T.V.A. se extind prevederile titlului III din Codul fiscal, cu excepţia art.115, în cazul desfăşurării unei activităţi ce ţine nemijlocit de livrarea producţiei agricole.

Art 6 Legea Privind impozitul unic în agricultură în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №238 din 08.07.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021