Articolul 2 din Legea Privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti în Republica Moldova

(1) În sensul prezentei legi, se definesc următoarele noţiuni:

           acţiuni ilicite - acţiuni sau inacţiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţii, ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcţie de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau contravenţionale ( infracţiuni);

           cazuri excepţionale - cazuri cînd persoanei i-au fost încălcate grav şi abuziv drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Constituţie şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte ori cînd consecinţele acţiunilor ilicite comise sînt extrem de grave sau chiar iremediabile.

           (2) În sensul prezentei legi, o unitate convenţională echivalează cu 20 de lei moldoveneşti.

Art 2 Legea Privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1545 din 25.02.1998

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului