Articolul 21 din Legea Privind organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar în Republica Moldova. Congresul Colegiului

(1) Congresul Colegiului (în continuare – Congres) este organul suprem de conducere al Colegiului şi se constituie din delegaţi aleşi de subdiviziunile sale.

(2) Durata mandatului, procedura de delegare și numărul de medici veterinari delegaţi la Congres se stabilesc prin Statutul Colegiului, în funcție de numărul de membri ai subdiviziunilor sale.

(3) La Congres participă şi membrii în exerciţiu ai Biroului executiv al Colegiului, care au drept de vot numai dacă au şi calitatea de delegat.

(4) La Congres pot fi invitate oficialităţi, personalităţi din domeniu, reprezentanţi ai diferitor instituţii, organizaţii profesionale din ţară şi din străinătate, societăţi şi firme de profil, fără drept de vot.

(5) Congresul se convoacă în şedinţă ordinară o dată pe an. În caz de necesitate, Congresul se convoacă în şedinţe extraordinare.

(6) Congresul ordinar și cel extraordinar se convoacă de către Biroul executiv al Colegiului, la propunerea președintelui sau la propunerea a 1/4 din numărul membrilor Colegiului.

(7) Congresul este deliberativ în prezenţa a 2/3 din numărul delegaților aleși şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii simple, dacă prezenta lege nu prevede altfel.

Art 21 Legea Privind organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №121 din 09.07.2020

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului