Articolul 9 din Legea Privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate în Republica Moldova. Măsuri de prevenire a criminalității organizate

Autorităţile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate previn criminalitatea organizată prin:

a) efectuarea analizei cauzelor şi condiţiilor ce favorizează crearea şi activitatea grupurilor şi organizaţiilor criminale;

b) planificarea măsurilor de prevenire a formării noilor grupuri sau organizaţii criminale;

c) planificarea măsurilor de prevenire a activității criminale pe fiecare grup sau organizaţie criminală existentă;

d) organizarea campaniilor de informare privind fenomenul de crimă organizată;

e) notificarea persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată;

f) monitorizarea preventivă a persoanelor care pot fi atrase în activitatea criminală organizată.

(2) Măsurile de prevenire a criminalității organizate prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d) sînt exercitate conform unui plan aprobat de Guvern.

(3) Măsurile de prevenire a criminalității organizate prevăzute la alin. (1) lit. c), e) și f) sînt exercitate pentru fiecare caz de parvenire a informaţiei despre crearea unui grup sau unei organizaţii criminale ori despre posibila atragere a persoanei în activitatea criminală organizată.

Art 9 Legea Privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №50 din 22.03.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului