Articolul 11 din Legea Privind protecţia datelor cu caracter personal în Republica Moldova. Stocarea şi utilizarea datelor cu caracter personal la încheierea operaţiunilor de prelucrare

(1) Condiţiile şi termenele de stocare a datelor cu caracter personal se stabilesc de legislaţie ţinîndu-se cont de prevederile art. 4 alin. (1) lit. e). La expirarea termenului de stocare, datele cu caracter personal urmează a fi distruse în modul stabilit de lege.

(2) Datele cu caracter personal din registrele de stat, de la data încetării utilizării acestora, pot rămîne la păstrare primind statutul de document de arhivă.

(3) La încheierea operaţiunilor de prelucrare a datelor cu caracter personal, dacă subiectul acestor date nu şi-a dat consimţămîntul pentru o altă destinaţie sau pentru o prelucrare ulterioară, acestea vor fi:

a) distruse;

b) transferate unui alt operator, cu condiţia ca operatorul iniţial să garanteze faptul că prelucrările ulterioare au scopuri similare celor în care s-a făcut prelucrarea iniţială;

c) transformate în date anonime şi stocate exclusiv în scopuri statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică.

(4) După decesul subiectului datelor cu caracter personal, datele acestuia se pot utiliza, cu consimţămîntul succesorilor, în scop de arhivă sau în alte scopuri prevăzute de lege.

Art 11 Legea Privind protecţia datelor cu caracter personal în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №133 din 08.07.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului