Articolul 18 din Legea Privind protejarea patrimoniului cultural imaterial în Republica Moldova. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale

Autorităţile administraţiei publice locale, ca exponente legale ale comunităţilor deţinătoare de patrimoniu, au următoarele atribuţii în domeniul protejării patrimoniului cultural imaterial:

a) asigură viabilitatea creaţiei tradiţionale a comunităţilor în formele ei autentice şi neschimbate;

b) adoptă măsuri prin care păstrătorii şi transmiţătorii anumitor elemente de patrimoniu cultural imaterial se bucură de recunoaştere şi de stimă din partea comunităţilor din care fac parte, a specialiştilor şi a publicului larg;

c) asigură protejarea formelor viabile ale expresiilor tradiţionale, susţin purtătorii de patrimoniu de pe teritoriul administrat, contribuie la revitalizarea elementelor dispărute, importante pentru identitatea comunităţii;

d) cooperează cu autorităţile centrale de specialitate, în condiţiile legii, în vederea inventarierii, documentării, cercetării, conservării, transmiterii şi promovării patrimoniului cultural;

e) dezvoltă iniţiative comunitare privind protejarea şi revigorarea formelor de viaţă tradiţională, în special a elementelor patrimoniului cultural imaterial, ce pot constitui o sursă de dezvoltare economică şi socială la nivel local.

Art 18 Legea Privind protejarea patrimoniului cultural imaterial în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №58 din 29.03.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului