Articolul 22 din Legea Privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război în Republica Moldova. Atribuţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova pe durata stării de urgenţă

(1) Pe durata stării de urgenţă, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova are următoarele atribuţii:

a) emite dispoziţii privind aplicarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor, de localizare şi lichidare a consecinţelor situaţiilor excepţionale, de apărare a statului de drept şi de menţinere sau restabilire a stării de legalitate;

b) controlează activitatea comisiilor pentru situaţii excepţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale şi analizează modul de desfăşurare a operaţiunilor de salvare şi de intervenţie, adoptă măsuri pentru asigurarea oportună a acestor comisii cu forţele şi mijloacele necesare;

c) exercită dreptul exclusiv de a interzice desfăşurarea adunărilor, manifestaţiilor publice şi a altor acţiuni de masă;

d) coordonează activitatea mijloacelor de informare în masă privind informarea populaţiei despre cauzele şi proporţiile situaţiei excepţionale, despre măsurile întreprinse de Guvern pentru prevenirea pericolului, lichidarea urmărilor acestei situaţii şi protecţia populaţiei, precum şi privind familiarizarea populaţiei cu regulile de comportare în timpul situaţiei excepţionale;

e) dispune, în caz de necesitate, sistarea temporară a livrării gazelor, energiei electrice şi apei potabile;

f) limitează sau interzice comercializarea băuturilor alcoolice;

g) stabileşte procedura de numire în funcţie şi de destituire a conducătorilor agenţilor economici şi ai instituţiilor publice, cazurile cînd este permisă demisia lucrătorilor;

h) stabileşte regimul special de folosire a spaţiului aerian;

i) exercită alte atribuții necesare.

(2) Dispoziţiile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova se publică pe pagina web oficială a Guvernului și sînt executorii pentru conducătorii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, ai agenţilor economici, ai instituţiilor publice, precum şi pentru cetăţeni.

(3) Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va asigura actualizarea și evidența permanentă a dispozițiilor emise.

Art 22 Legea Privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №212 din 24.06.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului