Articolul 10 din Legea Privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător în Republica Moldova. Suspendarea şi reluarea valabilităţii actului permisiv

(1) Valabilitatea actului permisiv poate fi suspendată în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.

(2) Drept temei pentru suspendarea valabilităţii actului permisiv în baza deciziei autorității emitente, fără adresarea în instanța de judecată, serveşte:

a) cererea titularului privind suspendarea valabilităţii actului permisiv;

b) neachitarea anuală sau neachitarea în termen a taxei pentru actul permisiv, prevăzută de lege.

(3) Decizia de suspendare a valabilităţii actului permisiv, adoptată conform procedurii stabilite de Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, se aduce, de către autoritatea emitentă, la cunoştinţă titularului în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii. Termenul de suspendare a valabilităţii actului permisiv nu poate depăşi două luni, dacă legea care reglementează activitatea respectivă nu prevede altfel.

(4) Titularul actului permisiv este obligat să înştiinţeze în scris autoritatea emitentă despre înlăturarea circumstanţelor care au dus la suspendarea valabilităţii lui.

(5) Decizia privind reluarea valabilităţii actului permisiv se adoptă de autoritatea emitentă în temeiul unei hotărîri a instanţei de judecată care a emis hotărîrea de suspendare sau a instanţei de judecată ierarhic superioare, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii înştiinţării. Decizia se aduce la cunoştinţă titularului de act permisiv în 3 zile lucrătoare de la data emiterii.

(6) Termenul de valabilitate a actului permisiv nu se prelungeşte pe perioada de suspendare a valabilităţii lui.

(7) Suspendarea actului permisiv în cadrul controlului de stat sau ca urmare a acestuia se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător.

(8) În scopul inițierii procedurii de suspendare a actului permisiv în alte cazuri decît cele stabilite la alin. (2) din prezentul articol, autoritățile emitente care nu au funcții de organ de control și/sau de agent constatator în procesul contravențional, pentru stabilirea nerespectării de către titularul de act permisiv a cerințelor și condițiilor stabilite de lege, în cazul în care pentru validarea și constatarea neconformităților este necesară o verificare la fața locului, vor solicita și vor utiliza documentele eliberate de către organul de control și/sau agentul constatator cu atribuții în domeniul corespunzător, conform art. 11-1.

(9) Prin derogare de la prevederile alin. (1)–(8), actele permisive emise în vederea desfășurării unor activități în domeniile de importanță pentru securitatea statului pot fi suspendate și în conformitate cu prevederile speciale ale Legii nr. 174/2021 privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului.

(10) În cazurile prevăzute la alin. (9), suspendarea actului permisiv are loc din data emiterii deciziei organului responsabil de examinarea proiectelor investiționale în domeniile de importanță pentru securitatea statului, prin care se dispune sistarea temporară a valabilității actului permisiv în condițiile art. 131 alin. (3) din Legea nr. 174/2021 privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului, fără a mai fi necesară adresarea în instanța de judecată.

(11) Reluarea valabilității actului permisiv suspendat în condițiile alin.(9) se realizează în exclusivitate în baza unei decizii a organului responsabil de examinarea proiectelor investiționale în domeniile de importanță pentru securitatea statului, după efectuarea de către acesta a verificărilor necesare și constatarea lipsei unei încălcări a cerințelor Legii nr. 174/2021 privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului.

Art 10 Legea Privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №160 din 22.07.2011

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului