Articolul 9 din Legea Privind securitatea generală a produselor în Republica Moldova. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor prezentei legi

(1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, administrativă sau penală, după caz, în temeiul şi în modul stabilit de legislaţie. (2) Constituie contravenţii şi atrag aplicarea de sancţiuni agenţilor economici persoane juridice după cum urmează: a) încălcarea prevederilor art.3 alin.(1), amendă de la 500 la 5000 de unităţi convenţionale; b) încălcarea prevederilor art.4 alin.(1), amendă de la 300 la 3000 de unităţi convenţionale; c) încălcarea prevederilor art.4 alin.(2), amendă de la 400 la 4000 de unităţi convenţionale; d) încălcarea prevederilor art.5, amendă de la 200 la 2000 de unităţi convenţionale; e) încălcarea prevederilor art.6, amendă de la 100 la 1000 de unităţi convenţionale. (3) Sancţiunile se aplică de către autoritatea de supraveghere a pieţei, după caz. Sumele amenzilor încasate se varsă în bugetul de stat. (4) În cazul în care agentul economic nu a achitat amenda în termen de 15 zile de la data rămînerii definitive a deciziei privind aplicarea sancţiunii, aceasta se transmite instituţiei bancare, cu dispoziţia incaso pentru încasarea incontestabilă a amenzii din cont. În cazul lipsei mijloacelor financiare în cont, documentul executoriu, în termen de 30 de zile, se retrage şi se înaintează, cu dovada respectivă, spre executare executorului judecătoresc în modul stabilit de Codul de executare. (5) Aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezenta lege nu-i exonerează pe agenţii economici de răspunderea pentru pagubele provocate de produsele periculoase, prevăzută de legislaţia în vigoare. (6) Orice prescripţie sau decizie cu privire la măsurile prevăzute în prezentul articol şi în art.8 din prezenta lege, inclusiv interzicerea plasării pe piaţă a unui produs, impunerea de retragere sau de returnare a acestuia, trebuie să indice prevederile legale pe care se bazează şi acţiunile de remediere necesare, prevăzute de legislaţia în vigoare. Prescripţia sau decizia respectivă se înmînează imediat părţii respective. (7) Producătorul, distribuitorul îşi vor expune punctul de vedere asupra acţiunilor întreprinse de autorităţile de supraveghere a pieţei pînă la adoptarea prescripţiei sau deciziei respective ori în termen de 15 zile după înmînarea acesteia. (8) Prescripţiile sau deciziile cu privire la interzicerea plasării pe piaţă a unui produs ori cu privire la impunerea de retragere sau de returnare a produsului pot fi contestate conform prevederilor Codului administrative. (9) Autorităţile de supraveghere a pieţei poartă răspundere, în conformitate cu legislaţia, pentru corectitudinea şi obiectivitatea deciziilor adoptate. (10) Măsurile care impun retragerea sau returnarea trebuie să încurajeze distribuitorii şi consumatorii în a contribui la punerea în aplicare a acestor măsuri.

Art 9 Legea Privind securitatea generală a produselor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №422 din 22.12.2006

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021