Articolul 4 din Legea Privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor în Republica Moldova. Terenurile din domeniul public şi cel privat al statului

(1) De domeniul public al statului ţin: a) terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice, ale unităţilor de învăţămînt agricol şi silvic, destinate cercetărilor, producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice, precum şi obţinerii animalelor de rasă; b) terenurile fondului silvic proprietate publică a statului; terenurile fondului apelor proprietate publică a statului, inclusiv terenurile obiectivelor acvatice de suprafaţă situate pe teritoriul a două sau mai multor raioane, ori situate pe teritoriul unui singur raion şi destinate protecţiei sistemului energetic, necesităţilor domeniului transporturilor şi ale altor servicii de stat; terenurile obiectivelor acvatice de frontieră; terenurile declarate arii naturale protejate de stat; terenurile staţiunilor balneare de importanţă naţională; terenurile zonelor de protecţie a apelor şi zonelor sanitare, conform datelor din cadastrele respective; c) terenurile aferente clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, instituţiile subordonate lor; d) terenurile ocupate de drumurile naţionale, inclusiv de plantaţiile rutiere, de poduri, viaducte, pasaje denivelate, tuneluri, de construcţiile de apărare şi consolidare, de locurile pentru parcare şi staţionare şi de alte dotări pentru siguranţa circulaţiei rutiere de căile ferate şi de zonele lor de protecţie, terenurile ocupate de conductele naţionale şi internaţionale de transport al gazelor, de terenurile pe care sînt amplasaţi pilonii liniilor de transport electric de tensiune înaltă (de la 35 kV şi mai mare), de alte reţele de transport proprietate publică a statului; e) terenurile destinate ocrotirii naturii, inclusiv ariile naturale protejate de stat, cele destinate ocrotirii sănătăţii, activităţilor recreative, activităților sportive (stadioane, terenuri de sport) şi terenurile de valoare istorico-culturală (rezervaţiile istorico-culturale, parcurile memoriale, monumentele arheologice şi arhitecturale etc.) care sînt de interes public naţional; f) terenurile destinate necesităţilor de apărare, necesităţilor organelor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. (2) De domeniul privat al statului ţin terenurile aferente întreprinderilor de stat, alte terenuri care aparţin statului conform cadastrului funciar sau terenurile dobîndite de stat, dacă nu fac parte din domeniul public.

Art 4 Legea Privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №91 din 05.07.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021