Articolul 4 din Legea Securităţii statului în Republica Moldova. Ameninţări la adresa securităţii statului

(1) Prin ameninţări la adresa securităţii statului se înţelege ansamblul de acţiuni, condiţii şi factori ce comportă pericol pentru stat, societate şi personalitate.

(2) Pericol deosebit pentru securitatea statului prezintă acțiunile/inacțiunile orientate spre materializarea următoarelor fapte, precum și materializarea acestora:

a) schimbarea prin violență a regimului constituțional, desfășurarea acțiunilor subversive sau a altor acțiuni care au drept scop înlăturarea prin violență a instituțiilor democratice ale statului, subminarea ori lichidarea, prin orice formă, a suveranității, independenței sau integrității și unității teritoriale a statului;

b) uzurparea puterii de stat;

c) provocarea urii rasiale, naționale, religioase, sociale, însoțită de violență sau de instigare la acțiuni de violență;

d) realizarea activităților care favorizează, în mod direct sau indirect, desfășurarea acțiunilor militare împotriva Republicii Moldova, ocuparea statului de către forțe militare străine, diminuarea capacității de apărare sau de asigurare a securității frontierei de stat, aservirea față de o putere străină ori declanșarea războiului, a conflictelor armate interne sau internaționale, realizarea altor acțiuni de violență care subminează existența statului;

e) desfășurarea acțiunilor și admiterea premiselor care favorizează, determină sau pot afecta grav ori iremediabil obiectivele naționale în sfera transportului, a comunicațiilor, sistemul energetic, sistemele informaționale sau de comunicații electronice, pe piața financiară bancară, în domeniul fiscal, vamal ori investițional, în ramurile principale ale economiei Republicii Moldova, relațiile externe ale acestora sau obiectivele de infrastructură critică;

f) trădarea de patrie, spionajul, activitatea structurii informative ilegale, complotul împotriva Republicii Moldova, culegerea neautorizată de informații, separatismul;

g) apariția amenințărilor sau a incidentelor cibernetice în rețelele și sistemele informatice de interes național;

h) apariția amenințărilor hibride la adresa statului, exprimate prin acțiuni/inacțiuni la nivel național, regional sau mondial, care afectează reziliența statului, precum și prin campanii de propagandă ostilă sau de dezinformare, care pot dăuna regimului constituțional;

i) sustragerea, contrabanda, producerea, folosirea, transportarea sau păstrarea ilegală de armament, de muniții, de tehnică de luptă, de substanțe explozive, radioactive, otrăvitoare sau toxice, de droguri, de mărfuri strategice, dacă prin aceasta se aduce atingere intereselor de asigurare a securității statului;

j) desfăşurarea activităţii teroriste, sprijinirea, în orice mod, a acestei activităţi, a altor activităţi cu caracter extremist, propagarea ideilor şi valorilor teroriste şi extremiste;

k) implicarea în manifestări de corupție a persoanelor cu funcții de demnitate publică, a angajaților din cadrul organelor de ocrotire a normelor de drept și/sau din cadrul autorităților de control, care, în virtutea funcției/statutului, săvârșesc o acțiune sau inacțiune ilegală în interesul sau la indicația unui grup criminal organizat ori a unei organizații criminale sau care au pus în aplicare scheme de fapte coruptibile ce prejudiciază buna funcționare a instituției în care activează ori buna funcționare a ramurilor economiei naționale;

l) influențarea proceselor electorale în scopul promovării intereselor altor state, ale entităților anticonstituționale, ale unui grup criminal organizat sau ale unei organizații criminale;

m) gestionarea ilegală, degradarea sau distrugerea resurselor naturale de interes național ori blocarea accesului la acestea;

n) desfășurarea activității orientate spre producerea sau răspândirea unei epidemii ori pandemii;

o) poluarea excesivă, radioactivă, chimică sau bacteriologică a mediului sau punerea în pericol a securității ecologice, dacă aceasta poate să provoace un ecocid;

p) confecționarea sau deținerea ilegală a tehnicii speciale ori a mijloacelor de program pentru interceptarea și/sau accesarea comunicațiilor, a fluxului de date și a sistemelor informatice;

q) organizarea migrației ilegale de către un alt stat, de către o entitate anticonstituțională, de către un grup criminal organizat sau organizații criminale cu caracter transnațional;

r) constituirea de organizații sau de grupări ilegale, la nivel național sau internațional, aderarea la acestea sau susținerea lor sub orice formă, în scopul desfășurării uneia dintre activitățile menționate la lit. a)–q), precum și desfășurarea secretă a unor asemenea activități de către organizații sau grupuri constituite legal.

Art 4 Legea Securităţii statului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №618 din 31.10.1995

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului