Articolul 12 din Legea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în Republica Moldova. Competenţa Inspectoratului

(1) Inspectoratul:

a) planifică, organizează, coordonează şi execută măsurile de protecţie civilă;

b) coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice în domeniul prevenirii şi lichidării consecinţelor situaţiilor excepţionale;

c) coordonează şi realizează investigaţii ştiinţifice, cercetări şi certificări de stat în domeniul prevenirii şi lichidării consecinţelor situaţiilor excepţionale;

f) organizează efectuarea expertizei de stat în domeniul protecţiei civile şi apărării împotriva incendiilor;

g) coordonează activitatea privind crearea rezervelor de resurse tehnico-materiale, depozitarea, păstrarea, renovarea şi utilizarea acestora în cazul situaţiilor excepţionale;

i) cercetează cauzele avariilor, catastrofelor, calamităţilor care au condus la declanşarea situaţiilor excepţionale;

j) înaintează autorităţilor administraţiei publice, persoanelor juridice, indiferent de forma juridică de organizare, propuneri referitor la prevenirea şi/sau lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale;

k) editează literatură tehnică, informativă şi altă literatură privind prevenirea situaţiilor excepţionale;

l) asigură propagarea informațiilor privind prevenirea, lichidarea și limitarea consecinţelor situaţiilor de urgenţă și situațiilor excepţionale, participă şi coordonează pregătirea populaţiei şi a angajaţilor prin centre de pregătire, conform legislaţiei în vigoare;

m) efectuează, în conformitate cu legislaţia, verificarea cunoştinţelor cetăţenilor în domeniul ce ţine de metodele de bază de protecţie a populaţiei şi teritoriului în cazul pericolului declanşării situaţiilor excepţionale, de asigurarea apărării împotriva incendiilor, de securitatea chimică şi radiativă, precum şi de cunoaşterea regulilor de utilizare a mijloacelor colective şi individuale de protecţie;

n) coordonează şi organizează măsurile subdiviziunilor de ramură, a căror activitate ţine de lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale şi de pregătirea specialiştilor în domeniu, create în modul stabilit de lege pentru îndeplinirea sarcinilor Inspectoratului;

o) coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice locale în problemele ce ţin de prevenirea şi lichidarea consecinţelor situaţiilor excepţionale, de asigurarea apărării împotriva incendiilor, a securităţii chimice şi radiative.p) desfăşoară activităţi de căutare, de salvare-deblocare, de cercetare inginerească, chimică, bacteriologică şi radiologică, de decontaminare, de acordare a primului ajutor calificat, precum şi întreprinde alte măsuri de protecţie a populaţiei care a avut de suferit în urma unor accidente sau a unor situaţii care le-au pus viaţa şi sănătatea în pericol;

q) participă cu forţe şi mijloace la lichidarea consecinţelor situaţiilor de urgenţă şi ale situaţiilor excepţionale în afara teritoriului ţării în conformitate cu angajamentele Republicii Moldova la nivel internaţional.

(2) Organele teritoriale ale Inspectoratului sînt învestite cu dreptul de a realiza activităţile prevăzute la alin.(1), cu excepţia lit.a) şi c) ale căror prevederi se extind numai asupra organului central.

(3) Inspectoratul deţine dreptul exclusiv de informare a populaţiei despre situaţiile excepţionale prognozate ori deja produse, despre consecinţele acestora, precum şi despre asigurarea apărării împotriva incendiilor, securităţii chimice şi radiative, protecţiei medico-biologice şi genistice.

Art 12 Legea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №93 din 05.04.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021