Articolul 127 din Legea Titlul IV ACCIZELE în Republica Moldova. Evidenţa mărfurilor supuse accizelor ce se expediază (se transportă). Declararea achitării accizelor

(1) Subiectul impunerii este obligat să ţină registrulde evidenţă a mărfurilor ce se expediază (se transportă) pentru fiecare încăpere de acciz. Forma registrului şi informaţia ce trebuie reflectată în acesta sînt stabilite de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor. Înscrierea în registru se face pînă la expedierea (transportarea) mărfurilor supuse accizelor din încăperea de acciz. Înscrierea se face de mînă, astfel încît să nu poată fi înlăturată.

           (2) Registrul de evidenţă a mărfurilor expediate (transportate) trebuie să se afle într-un loc determinat, accesibil verificării de către persoanele cu funcţii de răspundere autorizate ale Serviciului Fiscal de Stat a înscrierilor, şi să fie prezentat acestor persoane la prima solicitare.

           (3) Subiecţii impunerii prevăzuţi la art.120 lit.a) sînt obligaţi să prezinte declaraţia privind achitarea accizelor cel tîrziu în ultima zi a lunii care succedă luna în care a fost efectuată expedierea (transportarea) mărfurilor supuse accizelor. Forma declaraţiei şi modul de completare a acesteia se stabilesc de către Inspectoratul Fiscal Principal de Stat de pe lîngă Ministerul Finanţelor.

Art 127 Legea Titlul IV ACCIZELE în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1053 din 16.06.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021