Articolul 128 din Legea Titlul IV ACCIZELE în Republica Moldova. Controlul efectuat de organele fiscale şi organele vamale

(1) Persoana cu funcţii de răspundere autorizată a Serviciului Fiscal de Stat este în drept: a) să intre şi/sau să controleze orice loc, clădire, încăpere (cu excepţia celor folosite exclusiv ca locuinţă), să controleze orice mijloc de transport în încăpere sau pe drum, precum şi mărfurile aflate în ele, să controleze orice dări de seamă, documente, inclusiv de transport, care, la părerea acestei persoane, se folosesc în tranzacţii cu mărfuri pasibile impunerii cu accize. Aceste acţiuni se permit numai în timpul orelor de lucru; b) să întreprindă acţiunile specificate la lit.a) în afara orelor de lucru ori să controleze încăperile de locuit numai cu autorizaţia procurorului sau cu înştiinţarea ulterioară a acestuia în termen de 24 de ore – în cazul în care există bănuieli întemeiate că se admite o încălcare la achitarea accizelor sau că în locul, clădirea, încăperea, mijlocul de transport în cauză se află mărfuri pasibile impunerii cu accize, dar pentru care accizele nu au fost achitate; c) să sechestreze mărfurile pasibile impunerii cu accize, mijloacele de transport în care au fost depistate mărfuri supuse accizelor şi care se află la dispoziţia sau în folosinţa persoanei juridice sau persoanei fizice, dacă această persoană nu poate prezenta dovezi de achitare a accizelor. În acest caz, persoana cu funcţii de răspundere este obligată să elibereze o înştiinţare scrisă de sechestrare, care trebuie să conţină o descriere detaliată a mărfurilor sau a mijlocului de transport, a locului şi timpului sechestrării. Dacă persoana ale cărei mărfuri sau mijloc de transport au fost sechestrate nu achită accizele în termen de 20 de zile din data sechestrării, accizele se percep prin executare silită, în conformitate cu legislaţia fiscală. (2) Controlul asupra achitării accizelor se efectuează de către organele vamale în conformitate cu prezentul titlu şi cu legislaţia vamală.

Art 128 Legea Titlul IV ACCIZELE în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1053 din 16.06.2000

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021