Articolul 216 Сodul muncii al Republicii Moldova în Republica Moldova. Contractul de ucenicie şi contractul de formare profesională continuă

(1) Angajatorul are dreptul să încheie un contract de ucenicie cu persoana care este în căutarea unui loc de muncă şi care nu are o calificare profesională.

(2) Contractul de ucenicie, încheiat în formă scrisă, este un contract de drept civil şi se reglementează de Codul civil şi de alte acte normative.

(3) Angajatorul are dreptul să încheie un contract de formare profesională continuă cu orice salariat al unităţii.

(4) Contractul de formare profesională continuă se încheie în formă scrisă, este un act adiţional la contractul individual de muncă şi se reglementează de legislaţia muncii şi de alte acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii.

Art 216 Сodul muncii al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №154 din 28.03.2003

Codul este valabil. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului