Articolul 6 din Legea Cu privire la Agentul guvernamental în Republica Moldova. Obligațiile Agentului guvernamental

(1) În exercitarea atribuţiilor sale, Agentul guvernamental este obligat:

a) să acționeze cu maximă diligență în vederea reprezentării intereselor Republicii Moldova;

b) să respecte caracterul confidențial al procedurilor şi informaţiilor în cazurile reglementării amiabile, precum şi în alte cazuri prevăzute de Regulamentul Curţii Europene;

c) să asigure confidenţialitatea identităţii reclamantului în cazurile dispuse de Curtea Europeană;

d) să asigure protecția datelor cu caracter personal care se conţin în materialele cauzelor aflate în posesia sa;

e) să se abțină de la declarații publice care ar putea să prejudicieze imaginea şi interesele Republicii Moldova în procedurile în fața Curții Europene sau a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei;

f) să se abţină de la consultanță sau de la o altă asistență juridică care contravine mandatului său;

g) să notifice Ministerul Justiției asupra cazurilor în care a avut loc încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane, care a dus la una dintre consecințele prevăzute la art. 2007 alin. (1) lit. c) din Codul civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002, precum și să pună la dispoziția ministerului toate actele relevante.

(2) Obligaţiile Agentului guvernamental prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) se menţine şi după încetarea activităţii acestuia.

(3) Persoana care a deţinut funcţia de Agent guvernamental nu poate să reprezinte sau să consilieze reclamantul în procedurile Curții Europene sau în alte proceduri, în cauzele comunicate în perioada în care a deţinut funcţia de Agent guvernamental.

Art 6 Legea Cu privire la Agentul guvernamental în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №151 din 30.07.2015

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului