Articolul 25 din Legea Cu privire la Banca Naţională a Moldovei în Republica Moldova. Incompatibilităţi şi restricţii

(1) Membrii organelor de conducere ale Băncii Naţionale nu pot fi deputaţi, membri ai Guvernului, membri ai vreunui partid politic sau formaţiuni social-politice, nu pot face parte din autoritatea judecătorească sau din administraţia publică, nu pot desfăşura ori participa la activităţi cu caracter politic, nu pot face agitaţie electorală în favoarea vreunui partid sau formaţiuni social-politice.

(2) Membrii organelor de conducere şi personalul Băncii Naţionale nu pot exercita activităţi care ar putea genera un conflict de interese în procesul realizării de către aceştia a atribuţiilor de serviciu. Membrii Comitetului executiv nu pot exercita alte activităţi remunerate, cu excepţia activităţilor didactice şi ştiinţifice sau activităților prevăzute în regulamentul de funcționare al Comitetului executiv ori desemnărilor de către Banca Națională în temeiul Legii cu privire la redresarea și rezoluția bancară și al Legii nr. 92/2022 privind activitatea de asigurare sau de reasigurare, caz în care mandatul se suspendă de drept.

(3) Membrii organelor de conducere, timp de un an după eliberarea lor din funcţie, nu pot activa în calitate de membri ai organelor de conducere ale entităţilor reglementate și supravegheate de Banca Naţională, cu excepția desemnărilor de către Banca Națională în temeiul Legii cu privire la redresarea și rezoluția bancară și al Legii nr. 92/2022 privind activitatea de asigurare sau de reasigurare.

(4) Membrii organelor de conducere deţin funcţii de demnitate publică prin numire şi se supun prevederilor aplicabile ale legislaţiei cu privire la statutul persoanelor care exercită funcţii de demnitate publică, în măsura în care prezenta lege nu prevede altfel.

(5) Personalului cu atribuţii de supraveghere îi este interzisă participarea în cadrul comisiilor de expertiză, precum şi la orice alte acţiuni de verificare care excedează atribuţiile şi competenţele conferite acestuia prin lege.

Art 25 Legea Cu privire la Banca Naţională a Moldovei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №548 din 21.07.1995

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului