Articolul 12 din Legea Cu privire la Sistemul informaţional automatizat de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvârșit contravenţii în Republica Moldova. Drepturile și obligațiile deţinătorului Sistemului

(1) Deținătorul Sistemului are următoarele drepturi:

a) să supravegheze respectarea cerințelor de securitate informațională de către participanții la Sistem prin fixarea cazurilor și a tentativelor de încălcare a acestora, precum și să întreprindă măsurile necesare pentru prevenirea și lichidarea consecințelor;

b) să solicite de la registratori informațiile necesare pentru completarea datelor stocate în Sistem;

c) să inițieze procedura de suspendare a dreptului de acces la datele incluse în Sistem în cazurile de nerespectare a regulilor, standardelor și normelor general acceptate în domeniul securității informaționale;

d) să stabilească cerințe privind mijloacele tehnice, canalele comunicațiilor electronice și software la locurile automatizate de muncă ale participanților;

e) să perfecționeze și să eficientizeze funcționarea Sistemului.

(2) Deținătorul Sistemului are următoarele obligații:

a) să asigure condițiile organizatorice și financiare pentru funcționarea Sistemului;

b) să propună instituirea sarcinilor funcționale noi ale Sistemului;

c) să propună modificarea listei obiectelor informaționale supuse înregistrării în Sistem și a conținutului acestora;

d) să monitorizeze procesul de înregistrare și prelucrare a datelor în cadrul Sistemului;

e) să gestioneze activitatea de exploatare și întreținere a conținutului informațional al Sistemului, precum și să asigure calitatea, coerența și plenitudinea acestuia;

f) să asigure securitatea și protecția datelor din Sistem prin intermediul structurilor de stat specializate;

g) să autorizeze, să suspende și să revoce dreptul de acces în Sistem, conform prevederilor Regulamentului cu privire la evidența unică a contravențiilor, a cauzelor contravenționale și a persoanelor care au săvârșit contravenții, aprobat de Guvern;

h) să stabilească măsurile tehnice și organizatorice de protecție și securitate a Sistemului;

i) să monitorizeze și, după caz, să ajusteze cerințele de securitate și conformitate a Sistemului la domeniul protecției datelor cu caracter personal;

j) să asigure familiarizarea participanților la Sistem cu funcționalitățile acestuia și să acorde asistența metodologică necesară.

Art 12 Legea Cu privire la Sistemul informaţional automatizat de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvârșit contravenţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №185 din 11.09.2020

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului