Articolul 23 din Legea Cu privire la Sistemul informaţional automatizat de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvârșit contravenţii în Republica Moldova. Dreptul la primirea informației din Sistem

(1) Dreptul la primirea informației din Sistem se acordă, în limita competenței:

a) participanților la Sistem;

b) organelor de urmărire penală și organelor similare din alte state, în temeiul tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte;

c) subdiviziunilor autorităților și instituțiilor publice de profil în vederea realizării analizei fenomenului contravențional;

d) persoanelor fizice și juridice, cu respectarea prevederilor actelor normative, inclusiv în domeniul protecției datelor cu caracter personal.

(2) Cererea de solicitare a informației din Sistem trebuie să fie motivată, să includă scopul și temeiul legal, să conțină, după caz, identificatorii materialului/dosarului aflat în examinare.

(3) Persoanele specificate la alin. (1) sunt obligate să utilizeze informația obținută din Sistem doar în scopurile prevăzute de lege.

Art 23 Legea Cu privire la Sistemul informaţional automatizat de evidenţă a contravenţiilor, a cauzelor contravenţionale şi a persoanelor care au săvârșit contravenţii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №185 din 11.09.2020

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului