Articolul 14 din Legea Cu privire la asociațiile de dezvoltare intercomunitară în Republica Moldova. Adunarea generală și competențele sale

(1) Adunarea generală este organul suprem de conducere al asociației, format din reprezentanții tuturor unităților administrativ-teritoriale membre desemnați prin deciziile consiliilor locale ale acestora.

(2) Fiecare membru al asociației depune toată diligența necesară pentru a-și asigura reprezentarea permanentă în cadrul adunării generale a asociației.

(3) De competența exclusivă a adunării generale țin:

a) aprobarea strategiei de dezvoltare a asociației și definirea direcțiilor prioritare de activitate ale acesteia;

b) modificarea statutului;

c) aprobarea hotărârii privind aderarea noilor membri, precum și retragerea sau excluderea acestora din asociație;

d) alegerea și revocarea membrilor consiliului asociației și ai comisiei de cenzori;

e) stabilirea cuantumului cotizației de membru;

f) aprobarea situațiilor financiare anuale, a rapoartelor de activitate, a rapoartelor cu privire la venituri și cheltuieli, a rapoartelor anuale ale consiliului asociației, ale comisiei de cenzori și ale directorului;

g) aprobarea bugetului, planului de activitate și planului financiar anual;

h) aprobarea vânzării, gajării sau ipotecării bunurilor aflate în proprietatea asociației, precum și aprobarea achiziționării bunurilor și a serviciilor a căror valoare de piață constituie peste 25% din valoarea activelor nete ale asociației, conform ultimei situații financiare, sau depășește 400000 de lei;

i) aprobarea contractării de împrumuturi, credite sau a altor angajamente financiare de către asociație ori stabilirea unor limite pentru acestea, în funcție de interesele asociației;

j) adoptarea organigramei și regulamentelor interne ale asociației;

k) adoptarea deciziei de reorganizare și de lichidare a asociației;

l) soluționarea oricărei alte probleme pentru care statutul cere aprobarea adunării generale.

(4) Cvorumul și modalitatea de adoptare a hotărârilor de către adunarea generală se stabilesc prin statutul asociației.

(5) Fiecare membru al asociației dispune de un singur vot în cadrul adunării generale.

(6) Competența adunării generale de adoptare a hotărârilor, atribuită prin prezenta lege sau prin statutul asociației, nu poate fi delegată unui alt organ al asociației.

Art 14 Legea Cu privire la asociațiile de dezvoltare intercomunitară în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №17 din 02.02.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021