Articolul 30 din Legea Cu privire la cultura fizică şi sport în Republica Moldova. Finanţarea culturii fizice şi sportului

(1) Finanţarea culturii fizice şi sportului, construcţia edificiilor sportive se efectuează din contul mijloacelor bugetului de stat şi bugetelor locale, din mijloacele instituţiilor, organizaţiilor, întreprinderilor şi asociaţiilor lor, din mijloacele provenite de la desfăşurarea loteriilor sportive, desfăşurarea acţiunilor sportive publice, din filantropie şi donaţii de la organizaţii şi cetăţeni, precum şi din alte surse care nu contravin legislaţiei. Instituţiile de învăţămînt au dreptul de a contribui, din contul veniturilor colectate, la dezvoltarea bazei tehnico-materiale a culturii fizice şi sportului şi de a organiza şi desfăşura diferite activităţi sportive.

(2) Alocarea surselor financiare din din veniturile colectate ale instituţiilor de învăţămînt pentru susţinerea culturii fizice şi sportului se efectuează la decizia senatelor sau a consiliilor pedagogice

(3) Finanţarea sportului de performanţă din contul alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat se realizează diferenţiat, în conformitate cu criterii distincte de performanţă aprobate prin hotărîre de Guvern."

(4) Structurile locale pentru cultură fizică şi sport asigură finanţarea programelor de interes local din alocaţii prevăzute în bugetele locale, inclusiv din venituri colectate, precum şi din alte surse în conformitate cu legislaţia.

(4-1) Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv şi structurile sportive pot beneficia de alocaţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale pentru finanţarea de programe sportive . Aceste sume se acordă pe bază de contracte încheiate între structurile respective şi autorităţile publice centrale şi locale , după caz. Gestionarea sumelor menţionate şi controlul financiar se realizează în condiţiile legii .

(4-2 ) Sursele de finanţare a Comitetului Naţional Olimpic şi Sportiv provin din:

a) alocaţii de la bugetul de stat pentru pregătirea şi pentru participarea loturilor naţionale la competiţiile internaţionale organizate sub egida Comitetului Internaţional Olimpic;

b) venituri realizate din acordarea dreptului de folosinţă a însemnelor şi simbolurilor olimpice naţionale şi internaţionale;

c) timbrul olimpic, reprezentînd 10% din valoarea biletelor de acces la manifestările sportive;

d) venituri provenite din încasările Loteriei Naţionale a Moldovei, determinate conform legii speciale;

e) contribuţii financiare din partea Comitetului Internaţional Olimpic şi a Programului Solidarităţii Olimpice;

f) donaţii şi sponsorizări;

g) alte venituri realizate în condiţiile legii;

h) sume neutilizate în anii financiari precedenţi

(5) Fondurile federaţiilor sportive naţionale provin din:

a) alocaţii bugetare şi alte venituri destinate finanţării programelor proprii şi celor înscrise în contractele încheiate cu autoritatea centrală de specialitate;

b) venituri proprii obţinute din activităţi realizate în legătură directă cu obiectivul statutar al acestora;

c) venituri proprii obţinute din activităţi complementare cu caracter industrial, profesional sau de prestări servicii, organizate în condiţiile legii;

d) cotizaţii, penalităţi şi alte contribuţii prevăzute de statutele şi regulamentele acestora;

e) alte venituri realizate în condiţiile legii;

f) donaţii şi sponsorizări; ·

g) sumele neutilizate în anii financiari precedenţi.

(6) Fondurile asociaţiilor şi cluburilor sportive provin din:

a) alocaţii primite pentru finanţarea programelor înscrise în contractele cu federaţiile naţionale pe ramuri de sport în scopul participării la competiţiile naţionale şi internaţionale;

b) alocaţii primite pentru finanţarea programelor sportive de interes local, înscrise în contractele cu consiliile locale şi structurile acestora;

c) venituri proprii obţinute din activităţi realizate în legătură directă cu obiectivul statutar al asociaţiilor şi cluburilor;

d) venituri proprii obţinute din activităţi complementare cu caracter industrial, profesional sau de prestări servicii, organizate în condiţiile legii;

e) cotizaţii, penalităţi şi alte contribuţii, încasate de la sportivi, antrenori, tehnicieni şi alţi membri ai asociaţiilor şi cluburilor sportive, potrivit statutelor şi regulamentelor proprii;

f) alte venituri realizate în condiţiile legii; ·

g) donaţii şi sponsorizări;

h) sumele neutilizate în anii financiari precedenţi.

(7) Finanţarea şcolilor sportive, a centrelor de pregătire olimpică, indiferent de subordonarea lor departamentală, se efectuează de la bugetul de stat şi bugetele locale. În condiţiile legii, acestea pot beneficia de donaţii şi sponsorizări pentru organizarea şi desfăşurarea acţiunilor sportive.

(8) Federaţiile sportive naţionale, cluburile şi şcolile sportive, asociaţiile sportive de utilitate publică pot beneficia de mijloace de la bugetele locale pentru finanţarea de programe sportive. Aceste mijloace se alocă pe bază de contracte de finanţare încheiate cu autoritatea locală de specialitate.

(10) Finanţarea acţiunilor de cultură fizică şi de asanare, întreţinerea şi dezvoltarea bazelor sportive pentru persoanele cu dizabilităţi se efectuează de la bugetul de stat şi bugetele locale, din contul mijloacelor agenţilor economici şi al sponsorilor.

(11) Sportivii, antrenorii şi tehnicienii sînt scutiţi integral de plata impozitelor asupra:

a) premiilor obţinute pentru clasarea pe podiumul de premiere la campionatele europene, mondiale şi Jocurile Olimpice şi participarea la fazele superioare ale competiţiilor europene intercluburi, începînd cu pătrimile de finală;

b) burselor sportive şi indemnizaţiilor, acordate loturilor naţionale în vederea pregătirii şi participării la competiţiile internaţionale oficiale.

(14) Normele de finanţare a activităţilor sportive, cuantumurile premiilor sportivilor, antrenorilor şi tehnicienilor ale diurnelor de deplasare şi cheltuielile de cazare sînt reglementate printr-un regulament aprobat de Guvern.

Art 30 Legea Cu privire la cultura fizică şi sport în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №330 din 23.03.1999

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului