Articolul 37 din Legea Cu privire la implementarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora în Republica Moldova. Competenţele Departamentului Vamal

Departamentul Vamal:

a) asigură introducerea temporară, fără plata taxelor vamale şi fără completarea declaraţiei vamale detaliate, în baza unui inventar (în două exemplare, vizat de autoritatea vamală) de echipamente, aparatură şi probe prelevate de membrii echipei de inspecţie, precum şi lucrurile personale ale acestora, cu excepţia articolelor de import/export, interzise prin lege sau supuse controlului de carantină, cu condiţia scoaterii din ţară a acestora la încheierea inspecţiei. Echipamentul, aparatura şi probele se supun procedurilor vamale concomitent cu examinarea acestora de către echipa de însoţire la punctul de intrare/ieşire în/din ţară;

b) asigură introducerea, fără plata taxelor vamale şi fără completarea declaraţiei vamale, a probelor transmise de Organizaţie sau la dispoziţia acesteia pentru analiză în laboratoarele specializate din Republica Moldova;

c) pune la dispoziţia echipei de însoţire, la punctul de intrare/ieşire în/din ţară, o încăpere pentru examinarea echipamentului şi aparaturii aduse de echipa de inspecţie;

d) informează operativ Autoritatea Naţională asupra operaţiunilor de tranzit prin Republica Moldova a substanţelor chimice specificate în liste, efectuate în conformitate cu legislaţia vamală, precum şi asupra rezultatelor verificărilor specifice prevăzute de prezenta lege;

e) informează, la cerere, Autoritatea Naţională asupra operaţiunilor de import/export al substanţelor chimice efectuate în conformitate cu legislaţia vamală, în vederea identificării operaţiunilor care cad sub incidenţa prezentei legi.

Art 37 Legea Cu privire la implementarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №358 din 05.11.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului