Articolul 4 din Legea Cu privire la implementarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora în Republica Moldova. Declararea substanţelor chimice utilizate pentru combaterea dezordinilor publice

(1) Ministerele şi alte autorităţi ale administraţiei publice care dispun de substanţe utilizate pentru combaterea dezordinilor publice au obligaţia să prezinte Autorităţii Naţionale, în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi anual, declaraţii privind fiecare substanţă din această categorie.

(2) Orice modificare a declaraţiei iniţiale, prezentate conform alin.(1), se comunică Autorităţii Naţionale cu cel puţin 60 de zile înainte ca aceasta să devină efectivă.

Art 4 Legea Cu privire la implementarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №358 din 05.11.2004

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului