Articolul 12 din Legea Cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii în Republica Moldova. Facilităţile şi înlesnirile pentru întreprinderile mici şi mijlocii

(1) Statul acordă facilităţi fiscale pentru dezvoltarea ÎMM-urilor prin prevederile Codului fiscal.

(2) Întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de o cotă minimă din contractele de achiziții publice după cum va fi stabilit de legislația privind achizițiile publice.

(3) De instrumentele de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii nu beneficiază:

a) întreprinderile care deţin o poziţie dominantă pe piaţă, fapt constatat de autoritatea competentă;

b) întreprinderile în al căror capital social cota membrului fondator care nu este întreprindere micro, mică şi mijlocie depăşeşte 25%, cu excepţia organizaţiilor necomerciale;

c) întreprinderile importatoare de mărfuri supuse accizului;

d) companiile fiduciare şi companiile de asigurare;

e) organismele de plasament colectiv;

f) băncile;

g) organizaţiile de creditare nebancară, asociaţiile de economii şi împrumut;

h) lombardurile și unitățile de schimb valutar, altele decât băncile;

i) întreprinderile din domeniul jocurilor de noroc;

j) fondurile de pensii facultative;

k) întreprinderile la care controlul de stat a evidenţiat repetat aceleaşi încălcări ale legislaţiei.

Art 12 Legea Cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №179 din 21.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului