Articolul 14 din Legea Cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii în Republica Moldova. Facilitarea accesului la finanţare și atragerii investițiilor de capital

(1) Întru facilitarea accesului la finanțare a întreprinderilor mici şi mijlocii, autorităţile competente:

a) elaborează şi implementează instrumente de susţinere financiară destinate înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii;

b) măresc nivelul de informare a întreprinderilor mici şi mijlocii despre oportunităţile de finanţare existente, prin intermediul măsurilor de informare, educaţie şi îndrumare;

c) iniţiază dialoguri cu entităţile de împrumut din sectorul privat în vederea încurajării reducerii dimensiunilor practicilor de împrumut corporativ prin elaborarea unor produse de împrumut care satisfac necesităţile întreprinderilor mici şi mijlocii;

d) cooperează cu entităţile de împrumut din sectorul privat pentru a identifica şi a reduce orice impediment care ar putea restrînge nejustificat acordarea împrumuturilor întreprinderilor mici şi mijlocii, punînd accentul pe împrumuturile cu garanţie pe baza activelor întreprinderii; 

e) dezvoltă mecanisme de facilitare a parteneriatelor între creditorii locali şi internaţionali din sectorul privat în scopul acordării de împrumuturi întreprinderilor mici şi mijlocii;

f) elaborează şi implementează mecanisme de partajare a riscului cu creditorii din sectorul privat (în special prin intermediul acordării finanțărilor de tip mezanin, garanţiilor de creditare) în cazul în care piaţa nu este în stare să satisfacă pe deplin cerinţele/necesităţile întreprinderilor mici şi mijlocii;

g) elaborează şi implementează mecanisme de depăşire a obstacolelor regulatorii şi a celor fiscale, care ar putea împiedica organismele de plasament colectiv alternative să investească în întreprinderile mici şi mijlocii;

h) sprijină înfiinţarea unei reţele naţionale de business angels în vederea facilitării accesului la finanţarea necesară întreprinderilor mici şi mijlocii; 

i) asigură şi facilitează promovarea investiţiilor străine la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii;

j) stimulează crearea platformelor on-line de finanțare participativă. 

(2) Investitorul-business angel poate investi propriul capital în întreprinderile mici și mijlocii prin achiziționarea sau subscrierea de acțiuni sau de părți ale capitalului social al întreprinderii dacă întrunește cumulativ următoarele condiții:

a) este o persoană din afara întreprinderii și dobîndește calitatea de asociat al acesteia prin aportul său în numerar la capitalul social al întreprinderii;

b) investește capital propriu de cel puțin 3000 de euro echivalent în lei la cursul Băncii Naționale a Moldovei;

c) efectuează investiția strict în vederea îndeplinirii obiectivului din domeniul de activitate al întreprinderii și planului de afaceri pentru care investitorul-business angel va investi; 

d) nu are restanțe față de bugetul de stat la data efectuării investiției; 

e) nu poate deține, ca urmare a investiției, în nume propriu sau prin terțe persoane, mai mult de 49% din capitalul social al întreprinderii; 

f) nu a fost condamnat prin hotărîre judecătorească rămasă definitivă pentru infracțiuni contra patrimoniului, de corupție, delapidare, de fals, de evaziune fiscală, de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului. 

(3) Investitorul-business angel nu poate investi propriul capital în domeniul:

a) bancar; 

b) financiar: asigurări și reasigurări, piața de capital, intermedieri financiare, orice alte activități în acest domeniu; 

c) imobiliar: tranzacții imobiliare, închiriere active imobiliare, intermedieri, dezvoltare imobiliară; 

d) jocurilor de noroc și pariurilor; 

e) producției sau comercializării de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope; 

f) fondurilor de pensii facultative;

g) consultanței în orice domeniu.

(4) Investitorul-business angel poate cesiona părțile sociale într-o întreprindere împreună cu investiția acordată acesteia către un alt investitor- business angel care corespunde prevederilor alin. (2).

Art 14 Legea Cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №179 din 21.07.2016

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului