Articolul 17 din Legea Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei în Republica Moldova. Îndeplinirea obligaţiilor serviciului militar

(1) Prin îndeplinirea de către militar a obligaţiilor serviciului militar se are în vedere:

a) participarea la acţiuni militare;

b) exercitarea funcţiilor de serviciu;

c) executarea serviciului de alarmă;

d) participarea la exerciţii şi antrenamente militare;

e) aflarea pe teritoriul unităţii militare pe durata stabilită de orarul zilnic sau în orice timp, dacă aceasta este în interes de serviciu;

f) aflarea în misiune, participarea la operaţiuni de menţinere a păcii sau aflarea la tratament;

g) deplasarea la şi de la locul de serviciu, de tratament sau locul misiunii;

h) participarea la concentrări militare;

i) apărarea vieţii, sănătăţii, onoarei şi demnităţii persoanei;

j) acordarea de ajutor organelor de drept pentru asigurarea legalităţii şi ordinii de drept;

k) participarea la acţiunile de prevenire şi lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale, ale avariilor tehnogene şi ale catastrofelor;

l) alte acţiuni ale militarului, calificate de instanţa de judecată ca fiind săvîrşite în interesul persoanei, societăţii şi statului;

m) aflarea în prizonierat (cu excepţia cazurilor de predare benevolă), în situaţia de ostatic sau de persoană internată;

n) dispariţia militarului pînă la declararea dispariţiei sau morţii sale, în modul stabilit de lege.

Art 17 Legea Cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1245 din 18.07.2002

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului