Articolul 20 din Legea Cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului în Republica Moldova. Controlul privind asigurarea protecţiei antiteroriste a infrastructurii critice

(1) Controlul privind asigurarea protecţiei antiteroriste a infrastructurii critice are drept scop: a) verificarea nivelului de pregătire a personalului în ceea ce privește asigurarea protecţiei antiteroriste; b) determinarea capacităţii de pază şi protecţie a obiectivelor infrastructurii critice; c) identificarea vulnerabilităţilor şi a factorilor de risc la adresa infrastructurii critice. (2) Controlul asupra respectării prevederilor actelor normative privind protecţia antiteroristă a infrastructurii critice se exercită planificat, inopinat şi repetat de către reprezentanţii Centrului Antiterorist, fie în mod separat, fie împreună cu reprezentanţii altor autorităţi în limitele legale. (3) Controlul se efectuează conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi planurilor anuale aprobate de directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate. (4) Priorităţile şi frecvenţa controalelor obiectivelor din cadrul infrastructurii critice se stabilesc de către Serviciul de Informaţii şi Securitate. (5) Rezultatele fiecărui control se consemnează în paşaportul antiterorist al obiectivului, cu informarea gestionarului obiectivului.

Art 20 Legea Cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №120 din 21.09.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului