Articolul 44 din Legea Cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului în Republica Moldova. Răspunderea asociaţiilor obşteşti sau religioase, a altor organizaţii pentru desfăşurarea de activităţi teroriste

(1) În Republica Moldova se interzice înfiinţarea şi activitatea asociaţiilor obşteşti sau religioase, precum şi a altor organizaţii, ale căror scopuri sau acţiuni sînt legate de desfăşurarea unor activităţi teroriste. (2) În cazul în care în activitatea unei asociaţii obşteşti sau religioase ori a unei alte organizaţii, inclusiv a unei subdiviziuni teritoriale sau a unei alte subdiviziuni a acesteia, se depistează fapte ce denotă instigarea în scop terorist, justificarea publică a terorismului, propaganda ideilor terorismului, răspîndirea de materiale sau informaţii care îndeamnă la activităţi teroriste sau le îndreptăţesc, ca urmare a demersului scris al Serviciului de Informaţii şi Securitate, al Procurorului General sau al procurorilor subordonaţi acestuia, în funcţie de caracterul faptelor depistate şi de posibilitatea de înlăturare a deficienţelor, activitatea acestei organizații încetează sau se suspendă printr-o hotarîre judecătorească.

Art 44 Legea Cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №120 din 21.09.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului