Articolul 15-2 din Legea Cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie în Republica Moldova. Supravegherea executării ordinului de restricţie de urgenţă şi a ordonanţei de protecţie

(1) Supravegherea executării măsurilor de protecţie a victimei violenţei în familie, impuse prin ordinul de restricţie de urgenţă şi prin ordonanţa de protecţie, este de competenţa poliţiei.

(2) Poliţia informează şi explică agresorului măsurile de protecţie a victimei stabilite.

(3) În cazul în care agresorul trebuie să părăsească locuinţa familiei, poliţia trebuie să-i ceară să predea imediat toate cheile de la locuinţă, care sînt ulterior transmise victimei sau sînt preluate spre păstrare provizorie la organul de poliţie. Părăsind locuinţa, agresorul poate lua, sub supravegherea poliţiei, numai articole de uz personal strict necesare (haine, documente, obiecte de igienă).

(4) Dacă agresorul refuză să părăsească benevol locuinţa, organul de poliţie are dreptul să întreprindă măsurile care se impun, în condiţiile legii, pentru înfrîngerea rezistenţei opuse cerinţelor legale.

(5) În perioada de acţiune a măsurilor de protecţie a victimei, organul de poliţie va asigura efectuarea vizitelor inopinate la locuinţa victimei, precum şi intervenţia imediată la orice comunicare despre nerespectarea sau tentativa de încălcare a măsurilor de protecţie de către agresor.

(6) Refuzul sau eschivarea agresorului de la executarea cerinţelor ordinului de restricţie de urgență/ordonanţei de protecţie atrage răspundere conform legii.

Art 15-2 Legea Cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №45 din 01.03.2007

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului