Articolul 16 din Legea Cu privire la protecţia civilă în Republica Moldova. Obligaţiile conducătorilor administraţiei publice locale şi ai unităţilor economice

Conducătorii administraţiei publice locale şi ai unităţilor economice sînt obligaţi:

a) să exercite conducerea activităţii de asigurare a protecţiei civile în teritoriile şi la obiectivele economiei naţionale din subordine şi să poarte răspundere pentru starea protecţiei civile la ele;

b) să ia măsuri la timp şi să desfăşoare întregul volum de acţiuni pentru protecţia civilă;

c) să realizeze un complex de măsuri şi acţiuni de sporire a securităţii şi stabilităţii funcţionării unităţilor economice, de zădărnicire sau diminuare a probabilităţii apariţiei situaţiilor excepţionale;

d) să ia măsurile necesare de protecţie a salariaţilor şi populaţiei în condiţiile situaţiilor excepţionale;

e) să creeze, să instruiască şi să menţină în stare de pregătire formaţiunile ale Protecţiei Civile, să înveţe lucrătorii şi populaţia procedeele de apărare şi acţiune în condiţiile situaţiilor excepţionale;

f) să organizeze şi să efectueze lucrări de salvare şi alte lucrări de neamînat în condiţiile situaţiilor excepţionale;

g) să creeze rezerve de mijloace tehnico-materiale, medicamente şi alte mijloace necesare pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii funcţionării unităţilor economice, să acumuleze fondul necesar de construcţii de protecţie, să le menţină în stare de pregătire permanentă pentru adăpostirea persoanelor supuse pericolului.

Art 16 Legea Cu privire la protecţia civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №271 din 09.11.1994, versiune în vigoare din 01.01.1972

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului