Articolul 9 din Legea Cu privire la protecţia civilă în Republica Moldova. Atribuţiile ministerelor şi altor autorităţi administrative centrale

(1) Ministerele, alte autorităţi administrative centrale:

a) exercită, în limitele competenţei, conducerea activităţii de realizare a sarcinilor în domeniul protecţiei civile, asigură starea de pregătire permanentă a obiectivelor din subordinea Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne pentru desfăşurarea acţiunilor în condiţiile situaţiilor excepţionale;

b) elaborează, în comun cu Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne, regulamente, standarde, norme, reguli, instrucţiuni şi îndreptare privind protecţia civilă şi le prezintă spre aprobare în modul stabilit;

c) planifică şi realizează măsuri profilactice de diminuare a probabilităţii apariţiei situaţiilor excepţionale, de reducere a proporţiilor efectelor lor, de sporire a securităţii funcţionării obiectivelor economiei naţionale în condiţiile situaţiilor excepţionale;

d) asigură starea permanentă de pregătire pentru acţiuni în condiţiile situaţiilor excepţionale a instituţiilor şi laboratoarelor R.N.O.C.L. , completarea lor, pregătirea cadrelor şi dotarea tehnico-materială;

e) creează rezerve altei autorităţi administrative centrale de mijloace ale protecţiei civile;

f) asigură executarea lucrărilor de salvare şi altor lucrări în condiţiile situaţiilor excepţionale;

g) organizează activitatea de cercetări ştiinţifice în domeniul protecţiei civile;

h) prezintă Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne informaţii în modul stabilit de lege;

i) organizează, în modul stabilit de lege, pregătirea şi verificarea cunoştinţelor lucrătorilor de conducere şi ale specialiştilor din unităţile economice în domeniul protecţiei civile.

(2) Supravegherea de stat asupra realizării acțiunilor de protecție civilă este exercitată de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (în continuare – organul supravegherii de stat în domeniul protecției civile).

Art 9 Legea Cu privire la protecţia civilă în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №271 din 09.11.1994, versiune în vigoare din 01.01.1972

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului