Articolul 10 din Legea Cu privire la rezervele de stat şi de mobilizare în Republica Moldova. Eliberarea bunurilor din rezervele de stat

(1) Eliberarea bunurilor din rezervele de stat se realizează în scopul intervenirii operative în situaţiile de urgenţă/excepţionale, în cazul apariţiei unor fenomene sociale sau economice, atentate teroriste, pe timp de asediu şi de război, precum și în scopul acordării ajutorului umanitar şi contribuirii la stabilitate în sectoarele economiei naţionale, în baza deciziilor Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova sau ale Prim-ministrului, cu elaborarea şi prezentarea spre aprobare a hotărârii de Guvern corespunzătoare.

(2) Eliberarea bunurilor din rezervele de stat se realizează conform alin. (1), precum şi:

a) cu titlu de deblocare;

b) în vederea împrospătării simultane;

c) în vederea împrospătării cu decalaj în timp;

d) cu titlu de împrumut.

(3) Eliberarea bunurilor din rezervele de stat, inclusiv din stocurile intangibile, cu titlu de deblocare şi cu titlu de împrumut se realizează prin hotărâre de Guvern, iar în vederea împrospătării simultane şi împrospătării cu decalaj în timp a bunurilor, precum şi cu titlu de împrumut, cu excepţia stocului intangibil, se realizează prin actul administrativ emis de către autoritatea responsabilă.

Art 10 Legea Cu privire la rezervele de stat şi de mobilizare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №104 din 18.06.2020

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului