Articolul 7 din Legea Cu privire la zonele economice libere în Republica Moldova. Regimul vamal

(1) Pe teritoriul zonelor libere regimul vamal este asigurat de către organul vamal al Departamentului Vamal a cărui activitate este coordonată sub aspect organizatoric cu Administraţia.

(2) În termen de o lună de la data intrării în vigoare a legii cu privire la crearea unei zone libere organul vamal va elabora regulamentul serviciului vamal din zona respectivă, mecanismul şi modul de asigurare tehnică a·funcţionării acestuia, va înainta propuneri Guvernului privind numărul de personal şi finanţarea activităţii serviciului în cauză.

(3-2) Se permite rezidenţilor zonei libere scoaterea din zona liberă a deşeurilor fără depunerea declaraţiei vamale în scopul distrugerii, prelucrării sau depozitării (înhumării) acestora conform legislaţiei în vigoare Serviciul Vamal va asigura supravegherea procedurii de distrugere , de prelucrare sau de depozitare (înhumare) şi va asigura evidenţa simplificată a operaţiunilor în cauză.

(3-4) Deșeurile generate în procesul de producție și procesele conexe, inclusiv deșeuri electrice, electronice, baterii și acumulatori, uleiuri uzate sau ambalaje de orice tip, sînt asimilate cu cele de origine din Republica Moldova. Scoaterea acestor deșeuri de pe teritoriul zonelor libere pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova în scopul distrugerii, prelucrării/reciclării sau valorificării la întreprinderile specializate nu se va considera import, ci livrare impozabilă cu eliberarea facturii fiscale fără depunerea declarației vamale.

 (4) Pe teritoriul zonelor libere nu se aplică regimul de contingentare şi licenţiere la importul şi exportul mărfurilor(serviciilor).

(4-3) Mărfurile, mijloacele fixe și obiectele de mică valoare uzate care, anterior, au fost plasate în zona liberă vor fi plasate în libera circulație pe baza valorii reziduale sau celei stabilite în baza expertizei efectuate de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova sau de alte entități licențiate.

(8) Autoturismele importate pe teritoriul zonei libere pentru necesităţile Administraţiei şi rezidenţilor se impun conform legislaţiei.

(9) Se interzice introducerea pe teritoriul zonelor libere a mărfurilor şi altor obiecte în cazul în care comercializarea lor este interzisă de legile Republicii Moldova sau de acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi în cazul în care acestea:

a) prezintă pericol pentru alte mărfuri şi obiecte din zona liberă

b) pun în pericol starea morală şi securitatea publică;

c) nu corespund normelor şi regulilor ecologice şi sanitaro-igienice prevăzute de legislaţie;

d) nu corespund cerinţelor de calitate stabilite de legislaţie.

(10) În scopul impozitării, livrările de mărfuri (servicii) în zonele libere de pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova sînt asimilate exportului, iar livrările de mărfuri (servicii) din zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova sînt asimilate importului, cu aplicarea măsurilor de politică economică, şi se reglementează în conformitate cu legislaţia. Livrările respective se efectuează în baza unei singure declaraţii vamale, care se depune la postul vamal al zonei libere.

(11) Mărfurile (serviciile) aflate în zona liberă pînă la momentul traversării hotarelor ei au regim de circulaţie liberă şi se transmit de la un rezident la altul fără perfectarea declaraţiei vamale. Circulaţia mărfurilor între teritoriile aceleiaşi zone libere are loc în baza documentelor de însoţire, fără depunerea declaraţiei vamale, în conformitate cu procedura stabilită de către Serviciul Vamal.

(12) La încetarea activităţii zonei (subzonei) libere, precum şi în cazul revocării statutului de rezident pînă la încetarea activităţii zonei (subzonei) libere, rezidentul sau fostul rezident plasează mărfurile, introduse anterior, sub alt regim vamal sau destinaţie vamală în conformitate cu legislaţia în vigoare. Stocurile de mărfuri aflate în depozitare se plasează la valoarea în vamă indicată în declaraţiile vamale de plasare sub destinaţia de zonă liberă, iar mărfurile aflate în folosinţă (activele materiale pe termen lung) – la valoarea iniţială, corectată sau reevaluată, diminuată cu uzura acumulată (valoarea de bilanţ ) .

(13) Nu constituie obiect al declarării obiectele imobiliare (clădiri, edificii, obiecte imobiliare nefinisate) care la momentul încetării activităţii zonei (subzonei) libere se consideră în mod tacit puse în liberă circulaţie, fără calcularea drepturilor de import.

(14) Aflarea mărfurilor în zona liberă nu este limitată în timp.

Art 7 Legea Cu privire la zonele economice libere în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №440 din 27.07.2001

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021