Articolul 43 din Legea Legea bugetului pe anul 1998 în Republica Moldova

(1) Se aprobă, în componenţa bugetului de stat, fondul pentru susţinerea producătorilor şi a întreprinzătorilor în sumă de 37,3 milioane lei, din care 27,3 milioane lei pentru finanţarea viticulturii; 1,2 milioane lei pentru compensarea parţială a dobînzii la creditele primite în anii 1997-1998 de la băncile comerciale şi de la Corporaţia de Finanţare Rurală la rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei; 1,5 milioane lei pentru susţinerea financiară şi materială a gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) în conformitate cu Legea nr.131-XIII din 2 iunie 1994 a viei şi vinului şi cu Legea nr.728-XIII din 6 februarie 1996 cu privire la pomicultură; 6,6 milioane lei pentru a se acorda Companiei de Leasing "Tehagroleasing" credite cu rata anuală a dobînzii de 5 la sută, pe un termen de 5 ani de la data acordării, pentru a se procura tehnică agricolă de la Societatea pe Acţiuni "Tracom" (în sumă de 6 milioane lei) şi de la Societatea pe Acţiuni "Agromaşina" (în sumă de 0,6 milioane lei) pentru a o livra către producătorii agricoli; 0,7 milioane lei pentru compensarea totală sau parţială a costului seminţelor şi a materialului săditor procurat de la organizaţii specializate.

           (2) Utilizarea mijloacelor din fondul menţionat la alin.(1) se va efectua în baza unui regulament, aprobat de Parlament.

           (4) Se autoriză Ministerul Finanţelor să suporte, din contul încasărilor totale la bugetul de stat, cheltuieli în sumă de 2,8 milioane dolari S.U.A. pentru onorarea obligaţiilor prevăzute în Hotărîrea Parlamentului nr.1244-XIII din 10 iulie 1997. Suma menţionată se va perfecta în formă de credit tehnic Companiei de Leasing "Tehagroleasing" cu rata anuală a dobînzii de 5 la sută pe un termen de 5 ani de la data acordării.

           (5) Se prelungeşte pentru anul 1998 acţiunea punctului 1 litera a) din Regulamentul repartizării şi utilizării mijloacelor bugetare alocate în anul 1997 pentru susţinerea gospodăriilor ţărăneşti (de fermier), aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1313-XIII din 25 iulie 1997, extinzînd-o şi asupra gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) cărora le-au fost acordate creditele respective în anul 1997 pînă la intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pe anul 1997. Cheltuielile respective se efectuează din contul alocaţiilor prevăzute în bugetul de stat pe anul 1998 pentru susţinerea gospodăriilor ţărăneşti (de fermier).

Art 43 Legea Legea bugetului pe anul 1998 în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1446 din 27.12.1997

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului