Articolul 29 din Legea Legea privind sănătatea mentală în Republica Moldova. Măsurile de asigurare a securităţii la acordarea de asistenţă psihiatrică

(1) Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii restrictive minime care să asigure securitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane, respectîndu-se drepturile şi interesele ei legitime de către personalul medical.

(2) În cazul spitalizării în staţionarul de psihiatrie şi aflării în el fără liberul consimţămînt al persoanei, măsurile de imobilizare fizică şi izolare se aplică, sub controlul permanent al personalului medical, numai în situaţiile, în formele şi în perioada în care, după părerea medicului psihiatru, nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor persoanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur. Formele şi perioada de aplicare a măsurilor de imobilizare fizică sau de izolare se consemnează în documentaţia medicală.

(3) Colaboratorii poliţiei sînt obligaţi să acorde ajutor personalului medical la spitalizarea persoanei fără liberul ei consimţămînt şi să asigure condiţii de securitate pentru acces spre ea şi pentru examinarea ei, să ia măsuri în vederea respectării intereselor ei patrimoniale. În cazul necesităţii prevenirii acţiunilor ce ar periclita viaţa şi sănătatea celor din jur, precum şi în cazul necesităţii de urmărire şi reţinere a persoanei, colaboratorii poliţiei acţionează conform concluziei medicale orale şi scrise şi în modul prevăzut de Legea cu privire la poliţie.

(4) Pentru protejarea personalului instituţiilor medicale aflat în contact nemijlocit cu persoanele suferinde de tulburări psihice şi pentru limitarea influenţei negative asupra lui a activităţii profesionale se prevăd următoarele măsuri:

a) asigurarea de către conducătorii instituţiilor a unui număr suficient de personal conform normativelor în vigoare;

b) stabilirea prin lege a facilităţilor de odihnă, de salarizare, de asigurare cu pensii etc. pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii mentale;

c) instituirea de către Ministerul Sănătății a unei structuri specializate pentru examinarea plîngerilor împotriva personalului medical şi pentru reprezentare, în caz de necesitate, a intereselor personalului instituţiilor de sănătate mentală în acţiunile de judecată.

Art 29 Legea Legea privind sănătatea mentală în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1402 din 16.12.1997

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului