Articolul 11 din Legea Privind Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale în Republica Moldova. Administrarea bunurilor infracţionale indisponibilizate

(1) Evaluarea, administrarea și valorificarea bunurilor infracționale, indisponibilizate în baza activității desfășurate de către Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, se asigură de către aceasta în condițiile Codului de procedură penală şi ale regulamentului aprobat de către Guvern.

(2) Informaţia cu privire la procesul şi rezultatele valorificării bunurilor infracţionale indisponibilizate în baza activităţii desfăşurate de către Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale se publică pe pagina web oficială a Centrului Naţional Anticorupţie.

(3) Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracţionale poate contracta persoane fizice şi juridice, de drept public şi privat, specializarea cărora va asigura cea mai eficientă realizare a atribuţiilor de evaluare şi administrare a bunurilor infracţionale indisponibilizate. Serviciile prestate de persoanele respective se achită din contul surselor financiare obținute din valorificarea bunurilor infracționale indisponibilizate.

Art 11 Legea Privind Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №48 din 30.03.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021