Articolul 25 din Legea Privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova în Republica Moldova. Arborarea în semn de doliu

(1) Drapelul de Stat se arborează în semn de doliu în zilele de doliu declarate în modul stabilit şi în cadrul unor ceremonii funerare.

(2) Drapelul de Stat pe catarg se arborează în bernă, astfel încît să fluture la jumătatea catargului. Pentru a arbora drapelul în bernă, acesta mai întîi se ridică pînă la vîrful catargului, fără a-l atinge, apoi se coboară încet pînă la mijlocul catargului. De regulă, mijlocul drapelului arborat în bernă coincide cu mijlocul catargului.

(3) La Drapelul de Stat cu hampă amplasat pe faţada clădirilor, de vîrful hampei se prinde o panglică de culoare neagră, proporţională cu dimensiunea drapelului.

(4) La Drapelul de Stat cu hampă de ceremonie amplasat fix sau purtat în procesiune, de vîrful hampei se prinde o cravată de culoare neagră.

(5) În cadrul unei ceremonii funerare însoţite de onorarea cetăţeanului Republicii Moldova decedat, Drapelul de Stat care acoperă sicriul cu corpul neînsufleţit se aşează peste sicriu cu faţa în sus şi cu ghindantul spre capul defunctului. Înainte de coborîrea sicriului în groapă, Drapelul de Stat se ia de pe sicriu, se strînge ceremonios şi se înmînează rudelor decedatului.

(6) Arborarea Drapelului de Stat în semn de doliu implică arborarea în semn de doliu a tuturor altor drapele utilizate în context.

Art 25 Legea Privind Drapelul de Stat al Republicii Moldova în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №217 din 17.09.2010

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului