Articolul 13 din Legea Privind acreditarea prestatorilor de servicii sociale în Republica Moldova. Atribuţiile principale ale Consiliului

Inspectoratul exercită următoarele atribuţii principale:

a) înaintează Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în modul stabilit, propuneri ce vizează elaborarea actelor normative privind acreditarea prestatorilor de servicii sociale, a standardelor şi programelor naţionale;

b) stabileşte criteriile de selectare a experţilor în evaluare;

c) stabileşte atribuţiile grupurilor de experţi în evaluare;

d) constituie şi aprobă componenţa grupurilor de experţi în evaluare;

e) elaborează criteriile de evaluare a activităţii experţilor;

f) aprobă planurile activităţii Inspectoratului;

g) decide cu privire la acreditarea sau neacreditarea prestatorilor de servicii sociale;

h) eliberează certificatul de acreditare;

i) notifică prestatorul de servicii sociale asupra deciziei de acreditare sau neacreditare;

j) efectuează evaluări inopinate ale prestatorilor de servicii sociale acreditaţi ca urmare a sesizărilor parvenite din partea organelor de drept şi a altor persoane juridice sau fizice;

k) suspendă şi/sau retrage certificatul de acreditare;

l) examinează reclamaţiile şi soluţionează litigiile ce ţin de acreditarea prestatorilor de servicii sociale;

m) acordă consultanţă în domeniul acreditării prestatorilor de servicii sociale;

n) organizează şi desfăşoară instruiri în domeniul acreditării prestatorilor de servicii sociale;

o) dezvoltă o colaborare internaţională în domeniul acreditării prestatorilor de servicii sociale;

p) exercită alte atribuţii prevăzute de legislaţia în domeniu.

Art 13 Legea Privind acreditarea prestatorilor de servicii sociale în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №129 din 08.06.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului