Articolul 18 din Legea Privind apărarea împotriva incendiilor în Republica Moldova. Drepturile funcţionarilor din serviciul de salvatori şi pompieri

În timpul stingerii incendiilor şi al lucrărilor de deblocare şi salvare, funcționarii publici cu statut special (denumiți în sensul prezentei legi –funcționari) din serviciul de salvatori şi pompieri au dreptul:

a) să intre nestingherit la orice oră de zi sau de noapte în toate localurile unităţilor economice, precum şi în locuinţele şi construcţiile auxiliare ale persoanelor fizice;

b) să forţeze, în caz de necesitate, uşile şi ferestrele închise, elementele de construcţie care le îngrădesc pătrunderea, să demonteze şi să demoleze construcţii, să întreprindă alte acţiuni în executarea acestor lucrări;

c) să limiteze sau să interzică temporar circulaţia mijloacelor de transport, precum şi accesul persoanelor fizice la sectoare aparte din localitate sau la anumite obiective, să-i impună a părăsi anumite locuri;

d) să se folosească de mijloacele de telecomunicaţie ale unităţilor economice şi ale persoanelor fizice;

e) să primească de la factorii de decizie de la obiectivul la care s-a produs incendiul sau avaria informaţiile necesare executării eficiente a acţiunilor de intervenţie, deblocare şi salvare;

f) să mobilizeze forţele şi să atragă mijloacele unităţilor economice, precum şi ale formaţiunilor militare.

Art 18 Legea Privind apărarea împotriva incendiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №267 din 09.11.1994

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului