Articolul 27-1 din Legea Privind apărarea împotriva incendiilor în Republica Moldova. Serviciul (postul) teritorial de salvatori şi pompieri

(1) Serviciile (posturile) teritoriale de salvatori şi pompieri reprezintă o instituţie publică care se organizează în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale de către autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi, care prestează servicii de lichidare a incendiilor și a consecinţelor situaţiilor excepţionale, de salvare a persoanelor şi asigură intervenţia primară pînă la sosirea forţelor de bază ale serviciului de salvatori şi pompieri atestaţi.

(2) Personalul serviciului (postului) teritorial de salvatori şi pompieri se compune din angajaţi, inclusiv executanţi ai serviciului civil, şi/sau voluntari. Pentru lichidarea incendiilor şi/sau a altor situaţii excepţionale produse în zona de intervenţie, serviciul (postul) teritorial de salvatori şi pompieri dispune de tehnică de intervenţie şi utilaj tehnic special.

(3) Organizarea şi funcţionarea serviciului (postului) teritorial de salvatori şi pompieri se stabilesc printr-un regulament aprobat de autoritatea administraţiei publice locale de nivelul întîi în baza regulamentului-tip aprobat de Guvern.

(4) Personalul serviciului (postului) teritorial de salvatori şi pompieri are obligaţia să poarte uniformă, echipament de protecţie şi însemne distinctive ale căror descriere, condiţii de acordare şi utilizare se stabilesc printr-un regulament elaborat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență şi aprobat de Guvern.

(5) Asigurarea financiară şi tehnico-materială a serviciului (postului) teritorial de salvatori şi pompieri se face pe seama bugetului local, precum şi din alte surse prevăzute de lege. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență poate transmite unităţilor administrativ-teritoriale echipamente pentru dotarea tehnico-materială a posturilor de salvatori şi pompieri, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Art 27-1 Legea Privind apărarea împotriva incendiilor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №267 din 09.11.1994

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului