Articolul 21 din Legea Privind auditul situațiilor financiare în Republica Moldova. Independenţa şi garanţiile independenţei

(1) Pentru respectarea cerinței de independență în exercitarea profesiei, auditorul se conduce de prezenta lege, de standardele de audit și de Codul etic. (2) Membrii organului executiv și fondatorii/acționarii entităţii de audit ori ai entităţii afiliate nu intervin în efectuarea auditului sub nicio formă care ar limita independenţa şi obiectivitatea auditorului. (3) Cerința de independenţă a auditorului este încălcată în cazul: a) implicării, directe sau indirecte, a acestuia în activitatea entității auditate în calitate de fondator, de persoană cu funcţie de răspundere şi/sau în cazul participării acestuia în afacerile economico-financiare ale entității auditate; b) exercitării de către acesta a funcţiilor manageriale sau a altor funcţii în cadrul entităţii auditate pe parcursul perioadei auditate sau în ultimii 3 ani de pînă la efectuarea auditului; c) acceptării de către acesta a unor bunuri şi servicii în calitate de cadouri, precum şi a unei cordialităţi şi ospitalităţi exagerate din partea entităţii auditate; d) efectuării auditului de către unul şi acelaşi auditor mai mult de 7 ani consecutivi la aceeaşi entitate auditată. Auditorul care a efectuat auditul la o entitate în decurs de 7 ani consecutivi poate efectua auditul la aceeaşi entitate doar după expirarea a 2 ani de la ultimul audit; e) existenței unor relații de rudenie de pînă la gradul al III-lea, inclusiv a unor relații de afinitate ale auditorului cu fondatorii/acționarii și cu membrii organului de conducere al entității auditate; f) altor situații prevăzute de Codul etic. (4) Imixtiunea în exercitarea profesiei de auditor, influența asupra auditului, asupra raportului și a documentelor de lucru ale auditorului sînt interzise. (5) Auditorul poate fi audiat referitor la esenţa relaţiilor sale cu entitatea auditată în cadrul proceselor penale, civile şi contravenţionale. (6) Onorariile de audit vor fi independente de evenimentele bazate pe condiţionări sau pe eventualităţi neprevăzute ori bazate pe faptul că entitatea de audit prestează şi alte servicii entităţii auditate. (7) Entitatea de audit care efectuează auditul la entitatea auditată nu are dreptul să presteze concomitent, în aceeași perioadă de gestiune, următoarele servicii: a) servicii fiscale, inclusiv: – întocmirea declarațiilor fiscale; – calcularea impozitelor și a taxelor; – de consultanță fiscală; – asistență în cadrul verificărilor efectuate de către autoritățile fiscale; b) servicii de consultanță care prevăd participarea la gestiunea entității auditate sau la procesul decizional al acesteia, inclusiv: – de asistență în domeniul managementului; – de asistență în administrare, reorganizare și lichidare; c) servicii de organizare, restabilire, ținere a contabilității și de întocmire a situațiilor financiare; d) servicii de elaborare și implementare a procedurilor de control intern, de gestionare a riscurilor privind întocmirea și/sau verificarea informațiilor financiare și a sistemelor informaționale aferente; e) servicii de executare a funcției de audit intern sau a funcției cenzorului/comisiei de cenzori.

Art 21 Legea Privind auditul situațiilor financiare în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №271 din 25.12.2017

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului