Articolul 1 din Legea Privind contracararea activităţii extremiste în Republica Moldova. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, noţiunile de mai jos au următoarele semnificaţii:

extremism – atitudinea, doctrina unor curente politice, care, pe bază de teorii, idei sau opinii extreme, caută, prin măsuri violente sau radicale, să impună programul lor;

activitate extremistă:

a) activitate a asociaţiei obşteşti sau religioase, a mijlocului de informare în masă sau a unei alte organizaţii ori a persoanei fizice în vederea planificării, organizării, pregătirii sau înfăptuirii unor acţiuni orientate spre:

- schimbarea, prin violenţă, a bazelor regimului constituţional şi violarea integrităţii Republicii Moldova;

- subminarea securităţii Republicii Moldova;

- uzurparea puterii de stat sau a calităţilor oficiale;

- crearea de formaţiuni armate ilegale;

- desfăşurarea activităţii teroriste;

- provocarea urii rasiale, naţionale sau religioase, precum şi a urii sociale, legate de violenţă sau de chemări la violenţă;

- umilirea demnităţii naţionale;

- provocarea dezordinilor în masă, comiterea faptelor de huliganism sau actelor de vandalism pe motive de ură sau vrajbă ideologică, politică, rasială, naţională sau religioasă, precum şi pe motive de ură sau vrajbă faţă de vreun grup social;

- propagarea exclusivismului, superiorităţii sau a inferiorităţii cetăţenilor după criteriul atitudinii lor faţă de religie sau după criteriul rasei, naţionalităţii, originii etnice, limbii, religiei, sexului, opiniei, apartenenţei politice, averii sau originii sociale;

b) etalarea, confecționarea, răspândirea, precum și deținerea în vederea difuzării publice a:

– atributelor ori simbolurilor fasciste;

– atributelor ori simbolurilor național-socialiste (naziste);

– atributelor ori simbolurilor unei organizații extremiste;

– atributelor ori simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni;

– atributelor ori simbolurilor create prin stilizarea atributelor ori simbolurilor fasciste, național-socialiste (naziste), ale unei organizații extremiste sau a atributelor ori simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, și care pot fi confundate cu acestea.

Nu se consideră etalare, confecționare, răspândire sau deținere în vederea difuzării publice a atributelor ori simbolurilor fasciste, național-socialiste (naziste), ale unei organizații extremiste, precum și a atributelor ori simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, reprezentarea acestora în manuale/cărți ori pe un alt suport având caracter științific/educațional, nici expunerea acestora în cadrul unor expoziții cu caracter științific/educațional, nici confecționarea, deținerea sau utilizarea acestora în cadrul reprezentațiilor de teatru/film ori în cadrul activităților de reconstituire istorică în care participanții desfășoară un program după un plan prestabilit pentru a recrea diverse aspecte ale unui eveniment sau ale unei perioade istorice.

Prin atribute şi simboluri fasciste se înţeleg drapelele, emblemele (elementele grafice), insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne ale Partidului Național Fascist (Partito Nazionale Fascista – PNF, 1921–1943) și Partidului Republican Fascist (Partito Fascista Repubblicano – PFR, 1943–1945) din Italia.

Prin atribute şi simboluri național-socialiste (naziste) se înţeleg drapelele, emblemele (elementele grafice), insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne ale entităților existente în Germania nazistă în perioada 1933–1945 și ale structurilor subordonate acestora: Partidul Național Socialist Muncitoresc German (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei – NSDAP, 1919–1945), Eșalonul de protecție (Schutzstaffel – SS), Serviciul de securitate al Reichsführerului SS (Sicherheitsdienst des Reichsführers SS – SD), Poliția Secretă de Stat (Geheime Staatspolizei – Gestapo), Batalioanele de asalt (Sturmabteilung – SA) și Forțele Armate (Wehrmacht).

Prin atribute şi simboluri ale organizației extremiste se înţeleg drapelele, emblemele (elementele grafice), insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne ale organizației extremiste;

Prin atribute și simboluri general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, se înțeleg drapelele, benzile și panglicile colorate/de conștientizare (banda bicoloră negru-portocaliu), emblemele (elemente grafice, litere sau cifre și combinații ale lor), insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum și orice alte asemenea însemne utilizate de către participanții la acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și de către persoane care, fără a fi participanți la acțiunile respective, contribuie la mediatizarea și propagarea în societate a unor idei de instigare, justificare, glorificare sau de absolvire de răspundere pentru acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității. Caracterul general cunoscut al unor asemenea atribute și simboluri se reține doar în cazurile când atributele și simbolurile respective, precum și conotațiile specifice ale acestora sunt cunoscute în mod obiectiv publicului larg la nivel internațional și local. Nu constituie atribute și simboluri general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, benzile și panglicile care sunt parte componentă a însemnelor, a medaliilor și a ordinelor acordate persoanelor pentru participarea la cel de-al Doilea Război Mondial;

c) finanţarea ori contribuirea în alt mod la desfăşurarea activităţii sau a acţiunilor menţionate la lit.a) şi b), inclusiv prin acordarea de mijloace financiare, punerea la dispoziţie a imobilelor, a bazelor didactice, poligrafice şi tehnico-materiale, a mijloacelor de legătură prin telefon, fax şi a altor mijloace de legătură şi tehnico-materiale, precum şi a serviciilor informaţionale;

d) chemările în public la desfăşurarea activităţii sau acţiunilor menţionate la lit.a), b) şi c);

organizaţie extremistă – asociaţie obştească sau religioasă, mijloc de informare în masă ori o altă organizaţie referitor la care, în temeiurile prevăzute de prezenta lege, instanţa de judecată a pronunţat o hotărîre definitivă privind încetarea sau suspendarea activităţii în legătură cu desfăşurarea activităţii extremiste;

materiale cu caracter extremist – materiale destinate difuzării publice, având drept scop îndemnarea la activități extremiste, argumentarea sau justificarea necesității unor astfel de activități ori justificarea practicii de comitere a unor crime de război sau a unor alte crime în vederea nimicirii totale sau parțiale a vreunui grup etnic, social, rasial, național sau religios, care pot fi:

– documente ori informații pe suport de hârtie sau pe un alt suport, inclusiv anonime;

– atribute ori simboluri fasciste, național-socialiste (naziste), ale unor organizații extremiste, precum și atribute ori simboluri general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni;

– atribute ori simboluri create prin stilizarea atributelor ori simbolurilor fasciste, național-socialiste (naziste), ale unei organizații extremiste, a atributelor ori simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni.

Art 1 Legea Privind contracararea activităţii extremiste în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №54 din 21.02.2003

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021