Articolul 16 din Legea Privind contractele de credit pentru consumatori în Republica Moldova. Obligaţii aplicabile în cazul contractelor de credit sub forma facilităţii de tip „descoperit de cont” (overdraft)

(1) Dacă un contract de credit vizează un credit acordat sub forma unei facilităţi de tip „descoperit de cont” (overdraft), consumatorul este informat cu regularitate, prin intermediul unui extras de cont/situaţie de plăţi, pe hîrtie sau pe alt suport durabil, care conţine următoarele informaţii:

a) perioada exactă la care se referă extrasul de cont;

b) cuantumurile şi datele tragerilor;

c) soldul din extrasul anterior şi data acestuia;

d) noul sold;

e) datele şi sumele plăţilor efectuate de consumator;

f) rata dobînzii aferente creditului aplicată;

g) orice costuri care au fost aplicate;

h) dacă este cazul, suma minimă de plată. 

(2) În plus faţă de informaţiile prevăzute la alin. (1), consumatorul este informat, pe hîrtie sau pe un alt suport durabil, asupra modificărilor ratei dobînzii aferente creditului sau ale oricăror costuri datorate înainte ca modificarea respectivă să intre în vigoare.

(3) Părţile pot conveni în contractul de credit ca informaţiile privind modificările ratei dobînzii aferente creditului să fie comunicate, în conformitate cu alin.(1), în cazurile în care:

a) modificarea indicilor sau a ratei dobînzii aferente creditului este cauzată de o modificare a indicelui de referinţă;

b) noul indice de referinţă este făcut public prin mijloacele prevăzute de prezenta lege;

c) informaţiile privind noul indice de referinţă sînt puse la dispoziţie şi la locul în care creditorul îşi desfăşoară activitatea.

Art 16 Legea Privind contractele de credit pentru consumatori în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №202 din 12.07.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului