Articolul 7 din Legea Privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție în Republica Moldova. Calitatea de membru al Comisiei de evaluare

(1) Membrul Comisiei de evaluare trebuie să corespundă următoarelor cerințe:

a) are studii superioare;

b) are o reputație ireproșabilă;

c) are cel puțin 10 ani de experiență în unul sau mai multe dintre următoarele domenii: drept, economie, fiscalitate, finanțe;

d) nu deține și nu a deținut funcția de deputat în Parlament sau de membru al Guvernului în ultimii 3 ani;

e) nu a făcut parte dintr-un partid politic în ultimii 3 ani;

f) nu a deținut funcția de judecător sau de procuror în Republica Moldova în ultimii 3 ani;

g) cunoaște limba engleză la un nivel suficient pentru realizarea sarcinilor Comisiei de evaluare.

(2) Calitatea de membru al Comisiei de evaluare este incompatibilă cu orice funcție publică din Republica Moldova. Circumstanțele de incompatibilitate a membrilor Comisiei de evaluare sunt declarate imediat și trebuie soluționate în termen de 10 zile de la declarare.

(3) Calitatea de membru al Comisiei de evaluare încetează în următoarele cazuri:

1) demisie;

2) revocare a membrului pentru:

a) survenirea circumstanțelor de incompatibilitate sau de necorespundere cu cerințele stabilite la alin. (1);

b) încălcarea intenționată a prevederilor prezentei legi sau ale regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei de evaluare;

c) săvârșirea unei infracțiuni cu intenție;

d) neparticiparea la cel puțin 3 ședințe ale Comisiei de evaluare fără motive întemeiate;

e) imposibilitatea exercitării funcției de membru al Comisiei de evaluare, inclusiv din motive de sănătate, pentru o durată mai mare de 30 de zile;

3) deces;

4) încetare a activității Comisiei de evaluare.

(4) Membrul Comisiei de evaluare este revocat prin decizia motivată a acesteia, adoptată cu votul secret a cel puțin 2/3 dintre membrii Comisiei de evaluare, care se transmite, pentru informare, Parlamentului. Membrul vizat nu participă la vot.

(5) În cazul încetării calității de membru al Comisiei de evaluare în temeiurile stabilite la alin. (3) pct. 1)–3), președintele Comisiei de evaluare sau, după caz, șeful secretariatului Comisiei de evaluare sesizează neîntârziat Parlamentul în vederea selectării și numirii unui nou membru, conform procedurii stabilite pentru membrul al cărui mandat a încetat.

(6) Membrii Comisiei de evaluare indicați la art.6 alin.(1) lit. a) completează anual declarația de avere și interese personale în sensul Legii nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale. Declarațiile de avere și interese personale ale membrilor indicați la art. 6 alin. (1) lit. a) și curriculum vitae ale tuturor membrilor se publică pe pagina web oficială a Comisiei de evaluare.

Art 7 Legea Privind evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №65 din 30.03.2023

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021