Articolul 10 din Legea Privind grupurile de producători agricoli şi asociaţiile acestora în Republica Moldova. Actele de constituire şi cerinţele faţă de acestea

(1) Actele de constituire a grupului de producători sînt statutul şi contractul de asociere, care sînt semnate de toţi fondatorii.

(2) Pe lîngă cerinţele pe care trebuie să le întrunească actul de constituire, conform legislaţiei în vigoare, pentru forma juridică de organizare respectivă, acesta trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu:

a) condiţiile de primire de noi membri în cadrul grupului şi de ieşire a membrilor din cadrul grupului;

b) condiţia de apartenenţă doar la un singur grup de producători pentru acelaşi produs sau grup de produse;

c) asumarea de către membrii grupului a angajamentului de vînzare, în totalitate sau parţial, a produselor sau a grupului de produse, prin intermediul grupului de producători, precum şi derogările de la acest angajament;

d) condiţii de oferire de către membrii grupului de producători a informaţiilor privind volumul vînzărilor şi preţurile de comercializare a produselor pentru care s-a constituit grupul respectiv şi care nu au fost comercializate prin intermediul grupului;

e) angajamentul membrilor de a achita cotizațiile necesare pentru finanțarea grupului de producători;

f) penalitățile pentru nerespectarea obligațiilor ce revin membrilor conform actului de constituire, inclusiv cele pentru nerespectarea angajamentului de comercializare a produselor prin intermediul grupului respectiv;

g) durata minimă a apartenenței la grup, care nu poate fi mai mică de un an.

 (3) În actul de constituire pot fi cuprinse, de asemenea, prevederi ce ţin de:

a) aprovizionarea membrilor grupului de producători cu mijloace de producţie;

b) principiile de utilizare în comun a echipamentului agricol;

c) păstrarea, ambalarea şi standardizarea produsului sau a grupului de produse.

Art 10 Legea Privind grupurile de producători agricoli şi asociaţiile acestora în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №312 din 20.12.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului