Articolul 12 din Legea Privind grupurile de producători agricoli şi asociaţiile acestora în Republica Moldova. Avizul de recunoaştere

(1) Avizul de recunoaştere se eliberează de către autoritatea competentă în urma examinării actelor prevăzute la art. 11.

(2) Termenul de examinare a cererii de recunoaştere a grupului de producători este de maximum 30 de zile, incluzînd şi termenul de examinare a planului de recunoaştere din partea Agenţiei.

(3) Din data recunoașterii unui grup de producători, Agenția este în drept să efectueze monitorizarea și verificarea respectării condițiilor de recunoaștere, iar în cazul constatării încălcărilor – să propună autorității competente revocarea avizului de recunoaștere.

(4) Drept temei pentru revocarea avizului de recunoaştere serveşte oricare dintre încălcările prevăzute la art. 20 alin. (4), săvârșite cumulativ sau separat, constatate în modul stabilit, în cadrul monitorizărilor sau verificărilor efectuate de către Agenție.

(5) Periodicitatea verificărilor efectuate de către Agenție în vederea constatării respectării condițiilor de recunoaștere nu poate fi mai mare decât o dată în decursul unui an calendaristic, cu excepția cazului în care autoritatea competentă sau Agenția a fost sesizată asupra unor încălcări admise în activitatea gru pului de producători.

(6) Termenul de valabilitate a avizului de recunoaştere se va stabili în funcţie de perioada de realizare a planului de recunoaştere, însă nu va depăşi 5 ani.

(7) La expirarea termenului de valabilitate a avizului de recunoaştere, grupul de producători poate solicita un nou aviz pentru un termen de 5 ani, cu depunerea unei cereri, în condiţiile art. 11, cu cel puţin 2 luni înaintea datei expirării avizului de recunoaştere.

Art 12 Legea Privind grupurile de producători agricoli şi asociaţiile acestora în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №312 din 20.12.2013

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului