Articolul 4 din Legea Privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc în Republica Moldova. Condiţiile aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc

(1) Subiecţii legii au dreptul să aplice forţa fizică, mijloacele speciale şi armele de foc în caz de legitimă apărare, în stare de extremă necesitate sau de reţinere a persoanelor în condiţiile şi în situaţiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Aplicarea forţei fizice, a mijloacelor speciale ori a armelor de foc, precum şi intensitatea aplicării se determină de către subiectul legii în dependenţă de circumstanţele situaţiei concrete, de tipul şi gradul de pericol, precum şi de caracteristicile individuale şi identitatea persoanei împotriva căreia urmează a fi aplicate, cu respectarea principiului proporţionalităţii.

(3) Autorităţile specificate la art. 3 sînt obligate să organizeze cursuri de pregătire specială a subiecţilor legii. Cel puțin o dată pe an subiecții legii vor fi supuşi testării periodice privind abilităţile de a acţiona în condiţii legate de aplicarea forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc.

(4) În toate cazurile cînd aplicarea forţei fizice, a mijloacelor speciale ori a armelor de foc nu poate fi evitată, subiecţii legii sînt obligaţi:

a) să avertizeze despre intenţia de a recurge la ele, acordînd timp suficient pentru îndeplinirea cerinţelor lor legale, cu excepţia cazurilor cînd tergiversarea aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc generează un pericol direct pentru viaţa şi sănătatea subiecţilor legii și a altor oameni, cînd poate conduce la alte urmări grave sau cînd, în situaţia creată, un astfel de avertisment este nepotrivit sau imposibil;

b) să ia toate măsurile posibile, prevăzute de prezenta lege, în funcție de caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei, de identitatea delincventului care o săvîrşeşte, de intensitatea rezistenţei opuse, pentru ca dauna cauzată sănătăţii, onoarei, demnităţii şi bunurilor oamenilor să fie cît mai mică;

c) să acorde imediat primul ajutor, să asigure acordarea asistenţei medicale urgente victimelor şi să ia măsuri pentru a înştiinţa în cel mai scurt timp rudele victimelor;

d) să comunice imediat conducătorului lor direct despre toate cazurile de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale ori a armelor de foc;

e) în caz de rănire sau de deces al persoanei ca urmare a aplicării forţei fizice, a mijloacelor speciale ori a armei de foc, să informeze personal sau prin intermediul conducătorului lor direct organul de poliţie ori, după caz, procurorul în a cărui rază de jurisdicţie a fost aplicată forţa fizică, mijloacele speciale sau arma de foc;

f) în caz de aplicare a armelor de foc, să întreprindă acţiunile posibile pentru a asigura păstrarea probelor şi a stabili identitatea martorilor oculari ai evenimentului.

(5) În cazurile specificate la alin. (4) lit. e), subiectul legii va depune personal, în termen de cel mult 24 de ore, un raport în scris organului de poliţie sau procurorului în a cărui rază de jurisdicţie a fost aplicată forţa fizică, mijloacele speciale sau arma de foc.

(6) Se interzice dotarea subiecților legii cu arme de foc şi muniţii aferente a căror aplicare cauzează urmări excesiv de grave sau care servesc drept sursă de risc nejustificat ori cu arme de foc şi muniţii interzise în temeiul tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(7) Nomenclatorul mijloacelor speciale, al tipurilor de arme de foc, al muniţiilor aferente şi regulile de aplicare a acestora se aprobă de către Guvern, în funcție de particularităţile activităţii, de atribuţiile şi domeniile de responsabilitate ale autorităților specificate la art. 3.

(8) Nici o circumstanţă excepţională, nici un alt caz extrem nu pot fi invocate de către subiecţii legii pentru justificarea aplicării contrar prevederilor prezentei legi a forţei fizice, a mijloacelor speciale sau a armelor de foc.

(9) Subiecţii legii se vor abţine de la executarea ordinelor evident ilegale în raport cu prezenta lege, date de superiori privind aplicarea forţei fizice, a mijloacelor speciale sau a armelor de foc, şi vor depune imediat o sesizare în acest sens la organele specificate la art. 21.

(10) În cazul cînd nu dispune de mijloace speciale necesare sau de armă de foc din dotare, subiectul legii este în drept să folosească și să aplice orice alte mijloace sau obiecte, cu respectarea condițiilor și a restricțiilor stabilite de prezenta lege.

Art 4 Legea Privind modul de aplicare a forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armelor de foc în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №218 din 19.10.2012

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului