Articolul 16 din Legea Privind ocrotirea monumentelor în Republica Moldova

(1) În scopul evidenţei, studierii, punerii în valoare, salvării, protejării , conservării şi restaurării monumentelor pe principii ştiinţifice, organele de stat pentru ocrotirea monumentelor sînt obligate să înfiinţeze consilii ştiinţifice şi comisii, să consulte specialişti (jurişti, lucrători de muzeu, restauratori), luînd în considerare la întocmirea Registrului monumentelor, precum şi la înscrierea monumentelor în acest registru, avizele corespunzătoare.

(2) Regulamentele, indicațiile metodologice, instrucțiunile și normativele din domeniul ocrotirii monumentelor, secțiunile referitoare la ocrotirea patrimoniului cultural imobil din documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului, proiectele zonelor de protecție ale monumentelor, proiectele de intervenții la monumente și în zonele lor de protecție, examinate conform etapelor de execuție (schiță de proiect și proiect de execuție), sunt aprobate de către Ministerul Culturii în baza avizului pozitiv al Consiliului Național al Monumentelor Istorice (în continuare – Consiliu).

(3) Consiliul este un organism de specialitate care reprezintă autoritatea ştiinţifico-metodică în domeniul ocrotirii de stat a monumentelor istorice şi activează pe lîngă Ministerul Culturii în baza unui regulament aprobat de Guvern.

(4) Consiliul este format din persoane cu experienţă profesională în domeniul ocrotirii monumentelor istorice (specialişti şi experţi autorizaţi) din organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale cu preocupări statutare în domeniu, numite pe o perioadă stabilită prin ordinul ministrului culturii, la propunerea direcţiei de specialitate a ministerului.

(4-1) Nu pot fi membri ai Consiliului persoanele implicate în activități care au condus la deteriorarea sau la demolarea monumentelor.

(4-2) În activitatea sa, Consiliul analizează corespunderea soluțiilor propuse în documentațiile de proiect cu prevederile legislației din domeniul patrimoniului cultural, cu documentele din domeniu ale UNESCO, ale ICOMOS și ale Consiliului Europei și le avizează pozitiv doar dacă soluțiile respective contribuie la păstrarea și/sau la fortificarea autenticității și integrității monumentelor.

(5) Retribuirea membrilor Consiliului se efectuează în conformitate cu actele normative în vigoare, în limitele alocațiilor bugetare stabilite în bugetul de stat pentru Ministerul Culturii.

Art 16 Legea Privind ocrotirea monumentelor în Republica Moldova cu schimbări 2024 anul №1530 din 22.06.1993

Legea este valabilă. Relevanța verificată la 03.09.2021

Structura actului